-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:45
No menu items!

VIDEO. Grav accident rutier în Turcia: 10 morți și 40 de răniți după ce un autocar s-aciocnit cu două mașini și un camion pe autostradă

spot_img

Zece persoane au murit şi alte 40 au fost rănite, dintre care nouă grav, duminică într-un accident de autocar la Mersin, în sudul Turciei.

„Un autocar care circula de la Diyarbakir la Istanbul s-a ciocnit cu două maşini şi un camion pe autostradă în districtul Yenice, la Tarsus, în provincia Mersin. Zece dintre concetăţenii noştri şi-au pierdut viaţa”, a anunţat pe reţeaua X ministrul de interne, Ali Yerlikaya, informează AFP.

Alte 40 de persoane au fost rănite, dintre care nouă grav, a declarat ministrul sănătăţii, Fahrettin Koca.

Autocarul interurban care face legătura între Diyarbakir (sud-est) şi Istanbul a deviat brusc şi a lovit două maşini şi un camion care veneau în direcţia opusă, potrivit presei turce.

Răniţii au fost transferaţi la spitale din Mersin şi Adana, în sudul Turciei, a adăugat ministrul sănătăţii.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a prezentat condoleanţe rudelor victimelor într-un mesaj difuzat pe contul său de X.

D.Constantin