4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:03
No menu items!

VIDEO. Ginerele celor doi soți morți în tragedia de la Crevedia s-a ales cu dosar penal: ”Am încercat să hrănim animalele rămase în viață. A ajuns la Poliție, încătușat!”

spot_img

Ginerele soților care au murit în exploziile de la Crevedia s-a ales cu dosar penal. Acesta a intrat în curtea socrilor pentru a hrăni animalele.

La trei zile de la exploziile devastatoare din Crevedia, fiica soților care și-au pierdut viața, a mers la casa părinților ei, împreună cu soțul, pentru a hrăni animalele din ogradă și pentru a lua diverse lucruri. Chiar dacă au fost însoțiti de un pompier, cei doi au întâmpinat probleme imediat ce au ajuns în curtea casei.

”Așa se poartă autoritățile după ce am pierdut ambii părinți, noi încercând să hrănim animalele ramase în viață și să luăm niște haine. Acest om a fost trimis de comandantul lor să ne însoțească până la poarta, iar în curte să intre doar domnul pompier. Respect pentru pompierul care s-a oferit sa ne ajute cu hrănirea animalelor, iar celalalt om a intrat să ne spună că trebuie să ne păzească să nu furam ceva sau să fugim.

Într-un final a ajuns soțul meu la secția de politie, încătușat de comandant și încă 2 persoane, iar pe mine m-a bruscat să ies odată din curte de parcă am fi fost niște criminali, fiindcă domnul comandant a fost supărat că am folosit telefonul în condițiile în care și el avea telefonul la el (oare era închis să nu existe pericolul unei explozii?).

Așadar domnul comandant i-a făcut dosar penal și i-a dat amendă maximă soțului meu”, a scris femeia pe o rețea socială.

”Domnii polițiști folosesc telefoanele fără niciun pericol în prezența cisternei, dar noi, cetățenii, nu putem. Oare de ce vor să ascundă ceva???”, a mai transmis revoltată femeia.

                                                                                                                 Adina Silav

SURSA VIDEO: Oana Barbu/Facebook