3.2 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 4:14
No menu items!

Furtunile au făcut ravagii în ţară. Străzi și gospodării inundate. Mașini blocate de aluviuni pe drumul spre cetatea Sarmizegetusa Regia

spot_img

Furtunile de cod roşu şi portocaliu au făcut ravagii în Bucureşti şi mai multe zone din ţară, noaptea trecută. Vijeliile au inundat străzi și mai multe gospodării. Copacii doborâți de vântul puternic au avariat mai multe mașini. Un număr de 13 autoturisme în care se aflau 26 de adulţi şi 10 copii au rămas blocate pe drumul judeţean Grădiştea de Munte-Costeşti, care duce spre cetatea Sarmizegetusa Regia, din cauza aluviunilor scurse de pe versanţi.

În Bucureşti au fost 30 de solicitări, după ce mai mulţi copaci au fost doborâţi de vremea rea, iar zeci de tramvaie au fost blocate şi nouă maşini avariate.

De altfel, bucureştenii au fost avertizaţi prin mesaj RO-Alert. Locuitorilor le-a fost recomandat să evite deplasările și să se adapostească.

Vijeliile puternice au făcut prăpăd si în oraşul Oraviţa din Caraş-Severin. După ce meteorologii au emis o avertizare cod roşu, ploile puternice au inundat zeci de străzi şi gospodării, printre care şi subsolul Spitalului Orăşenesc.

Canalizările nu au mai facut faţă cantităţilor mari de apă, iar mai multe străzi au fost inundate şi în Caransebeş.

Gospodării inundate şi copaci căzuţi au fost şi în Hunedoara. Pompierii au intervenit în mai multe zone din judeţ, după ce s-au semnalat copaci căzuţi pe carosabil, scurgeri de aluviuni de pe versanţi şi circulaţie blocată, în urma ploilor torenţiale.

”În urma manifestării fenomenelor meteorologice, pompierii Detaşamentului Orăştie au fost solicitaţi să intervină în următoarele situaţii:  În localitatea Orăştioara de Sus, un copac a căzut pe carosabil, blocând drumul judeţean DJ 705. Pompierii au acţionat pentru segmentarea şi degajarea materialului lemnos de pe şosea, circulaţia fiind reluată. În localitatea Costeşti au fost semnalate scurgeri de aluviuni de pe versanţi, pe mai multe porţiuni ale drumului judeţean 705. La faţa locului s-au deplasat un echipaj operativ din cadrul Detaşamentului Orăştie şi Serviciul  Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă  Orăştioara”, a transmis ISU Hunedoara.

Pe ruta Grădiştea de Munte – Costeşti au rămas blocate din cauza aluviunilor 13 autoturisme în care se aflau 26 de adulţi şi 10 copii. Drumul a fost în cele din urmă eliberat pe un sens de mers şi toate autoturismele şi-au continuat deplasarea spre Orăştie.

Potrivit ISU Hunedoara, o altă intervenție a fost pe pe raza localităţii Grădiştea de Munte, unde un cablu de curent electric a fost desprins de pe stâlp. Pompierii au asigurat măsurile de siguranţă, fiind solicitată o echipă tehnică a furnizorului de electricitate.

”Ca urmare a precipitaţiilor abundente, în localitatea Baia de Criş, pompierii din cadrul Secţiei Brad au intervenit până la această oră pentru evacuarea apei dintr-o curte şi o pivniţă. De asemenea, pe DN 76, la intrare în localitatea Ţebea, doi copaci au căzut pe carosabil. Echipajele operative acţionează pentru segmentarea şi degajarea materialului lemnos”, a mai precizat ISU Hunedoara.

                                                                                                                   Adina Silav