4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:25
No menu items!

VIDEO. Furtuni violente în Croaţia, Slovenia şi Serbia. Trei morți și zeci de răniți

spot_img

Trei persoane au murit în urma unei furtuni deosebit de puternice care a lovit miercuri Slovenia, Croaţia şi Serbia, în timp ce unele părţi ale Europei se confruntă cu temperaturi record şi incendii de vegetaţie.

Doi bărbați au murit în capitala Croației, Zagreb, după ce au fost loviți de copaci căzuți, a anunțat poliția croată. Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost lovit în timp ce se afla pe stradă, iar un bărbat în vârstă de 48 de ani era în mașina sa. Medicul Ljupka Hitrova a declarat pentru agenția oficială de știri Hina că cele două victime aveau multiple răni la cap.

În Zagreb, un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost grav rănit când o macara s-a prăbușit, se arată în comunicatul poliției.

Tot în Zagreb, furtuna a oprit total transportul în oraș, a provocat întreruperi de energie electrică și a lăsat străzile blocate de copacii căzuți.

O situație similară a fost raportată în Slovenia vecină, unde vântul puternic a doborât copaci și a smuls acoperișuri. 

Televiziunea publică RTV Slovenia a relatat că o femeie a fost ucisă de o creangă căzută şi cel puțin 20 de persoane au fost rănite.

Meteorologii din Serbia au emis, de asemenea, o alertă meteorologică şi au avertizat că aşa-numita furtună supercelulară, care aduce rafale de vânt cu putere de uragan, grindină şi ploaie, se deplasează dinspre Croaţia şi va lovi şi această ţară.

                                                                                                                 Adina Silav