2.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 12:15
No menu items!

VIDEO/FOTO. Tragedie în Grecia. Cel puţin 32 de morţi şi 85 de răniţi după ce două trenuri s-au ciocnit

spot_img

Cel puţin 32 de persoane au murit şi peste 85 au fost rănite marţi noaptea în coliziunea dintre un marfar şi un tren de pasageri care făcea legătura între Atena şi Salonic, în Grecia, au anunţat pompierii.

Cel puţin 32 de persoane au murit şi peste 85 au fost rănite când un tren de pasageri care transporta peste 350 de persoane s-a ciocnit cu un tren de marfă, marţi seară, cu puţin înainte de miezul nopţii, în Tempi, în centrul Greciei, în apropiere de oraşul Larissa, a anunţat serviciul de pompieri grec, transmite CNN.

„Până în prezent au fost găsite moarte cel puţin 32 de persoane”, a anunţat Vassilis Vathrakogiannis, purtătorul de cuvânt al pompierilor greci într-o conferinţă de presă, precizând că operaţiunile de salvare sunt încă în desfăşurare. „85 de persoane au fost rănite şi transportate la spitalele din apropiere”, a adăugat el.

Potrivit presei elene, acesta este „cel mai grav accident feroviar pe care l-a cunoscut Grecia vreodată”.

Eforturile de recuperare sunt în curs de desfăşurare, iar bilanţul victimelor este aşteptat să crească, a declarat serviciul de pompieri grec.

Cel puţin 150 de pompieri cu 17 vehicule şi 40 de ambulanţe sunt implicaţi în operaţiunea de salvare, a adăugat Varthakogiannis.

Trenurile călătoreau dinspre capitala Atena spre Salonic, un oraş grecesc renumit pentru festivalurile sale şi viaţa culturală vibrantă. Coliziunea a avut loc după un carnaval naţional în weekend, care s-a încheiat luni cu o sărbătoare publică.

„Tocmai am auzit o bubuitură… vagonul (trenului) a început să se învârtă, înainte de a sfârşi într-o parte când am reuşit să ieşim”, a declarat un pasager pentru postul public de televiziune grec ERT.

„Au fost 10 secunde de coşmar cu foc, nu puteai vedea mare lucru din cauza fumului”, a declarat un alt pasager.

Imaginile difuzate de televiziunea publică de stat ERT din Grecia au arătat coloane de fum gros care se revărsau din vagoanele răsturnate şi cozi lungi de vehicule de salvare lângă ele.

Salvatorii cu torţe căutau supravieţuitori în vagoane, în timp ce paramedicii conduceau pasagerii şocaţi de la locul accidentului.

Compania feroviară elenă, Hellenic Train, a precizat, într-un comunicat de presă, că a avut loc „o coliziune frontală între două trenuri: un tren de marfă şi trenul IC 62 care plecase din Atena spre Salonic”.

Autorităţile au precizat că încă nu este clar ce a dus la coliziune.

                                                                                                                  Adina Silav