1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:19
No menu items!

VIDEO/FOTO. Percheziţii la traficanții care vindeau droguri în penitenciare

spot_img

Procurori și polițiști au efectuat, luni, percheziții în Timiș și Dâmbovița la mai multe persoane care impregnau droguri în hârtie și materiale textile și le vindeau în penitenciare. Au fost găsite, printre altele, o armă, o sabie, o baionetă și mai multe carduri bancare.

Potrivit DIICOT,  perchezițiile au avut loc într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și deținerea de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, fără drept.

„În cauză s-a reținut faptul că, în perioada noiembrie 2022 – aprilie 2023, mai multe persoane, parte aflate în executarea unor pedepse privative de libertate, au efectuat acte de preparare, confecționare, achiziționare, transport, introducere, prin disimularea prin impregnare în hârtie și materiale textile, și comercializare în unitățile de detenție a unor cantități de droguri de risc și mare risc”, a transmis, luni, DIICOT.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost identificate și ridicate o armă și mai multe elemente de muniție, o sabie, o baionetă, mai multe carduri bancare, nouă telefoane mobile, un cântar de precizie precum și alte mijloace de probă.

Sunt puse în aplicare nouă mandate de aducere, audierile urmând a fi realizate la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița.

                                                                                                                  Adina Silav