-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:53
No menu items!

VIDEO/FOTO. Patru case, incendiate în Babadag, județul Tulcea. Polițiștii îl caută pe piroman

spot_img

Un piroman a incendiat, noaptea trecută, patru case din oraşul Babadag. Două dintre imobile au fost complet distruse de flăcări. Poliţiştii sunt în alertă şi îl caută pe individ.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea au fost alertați prin apel la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 03:40, că în orașul Babadag a izbucnit un incendiu la două locuințe.

“În scurt timp după alertare, 10 salvatori ai Stației de Pompieri Babadag au ajuns la fața locului cu două autospeciale de stingere, unde au observat că incendiul se manifesta de fapt la 4 locuințe. În tot acest timp, din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea a fost trimis în sprijin un echipaj format din 4 subofițeri cu o autospecială de stingere de capacitate mare.

S-a intervenit pentru a se limita extinderea flăcărilor la locuințele învecinate și s-a reușit în timp operativ ca incendiul la a patra locuință să fie lichidat iar în mai puțin de jumătate de oră de la primirea apelului incendiul a fost localizat”, a transmis ISU Tulcea.

În urma incendiului, două locuințe au fost distruse de flăcări, o a treia a fost afectată parțial, iar la a patra casă a ars doar o mică suprafață din acoperiș.

“Intervenția pompierilor a fost una dificilă și cu risc mare de propagare a incendiului deoarece casele din acea zonă a orașului sunt foarte apropiate una de alta iar pompierilor le-a fost destul de greu să localizeze și să oprească la timp extinderea flăcărilor”, au precizat pompierii.

Nu au fost înregistrate victime, iar cauzele probabile de producere a incendiului urmează a fi stabilite după încheierea misiunii.

                                                                                                                Adina Silav