Pompierii din Hunedoara au intervenit, marți seară, pentru a salva un parapantist, care a rămas prins în firele de curent, în zona localităţii Brazi.
Echipajul de pompieri a folosit autoscara pentru a ajunge la bărbatul suspendat de firele de curent, la aproximativ 20 de metri înălțime. Acesta a fost pus să decupleze sistemul care îl lega de parapantă şi a fost preluat în nacela autospecialei.
Din fericire, parapantistul nu a prezentat leziuni, nefiind nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit ISU Hunedoara, în operaţiunile de salvare au fost implicaţi 10 pompieri ai Detaşamentelor Deva şi Hunedoara cu 3 autospeciale şi un echipaj Salvamont.
Zona Brazi, din apropierea masivului Retezat, este o destinaţie preferată de parapantiști pentru practicarea acestui sport.
SURSA FOTO și VIDEO: ISU Hunedoara