3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:38
No menu items!

VIDEO/FOTO. Mega-rețea de traficanți de migranți. Gruparea îi aducea din Bulgaria și îi scotea din România în TIR-uri

spot_img

Poliţiştii şi procurorii au destructurat o reţea de persoane suspectate de trafic de migranţi, formată din cetăţeni români, bulgari, irakieni şi bengalezi. Gruparea aducea migranţii din Bulgaria, cu barca, şi îi scotea din România, spre Germania, în maşini de marfă. Fiecare persoană transportată plătea cel puţin 4.000 de euro traficanților.

Potrivit DIICOT, au fost făcute marți 33 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Dolj, Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Argeş, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și trecere ilegală a frontierei de stat.

„În baza probatoriului administrat s-a reţinut că, la începutul anului 2023, pe teritoriul României, a fost constituit un grup infracţional organizat format din cetăţeni români, bulgari, irakieni şi bengalezi, având ca scop comiterea infracţiunii de trafic de migranţi, în vederea obţinerii în mod ilicit şi facil a unor importante sume de bani, grup care a acţionat până în prezent”, a transmis sursa citată.

Din cercetări a reieşit că mecanismul infracţional a presupus identificarea de migranţi de origine arabă care doreau să ajungă în ţările din vestul Europei, în special Germania. Ulterior, membrii grupului preluau migranţii cu barca de pe malul bulgăresc al Dunării, îi introduceau ilegal în România în zona judeţului Dolj şi îi transportau cu maşini de marfă către vestul ţării.

Migranţii erau cazaţi câteva zile în zona Timişoara-Arad, apoi erau preluaţi de alţi şoferi şi îmbarcaţi în autovehicule mari de transport marfă, în încercarea de trecere a graniţei spre ţări din vestul Europei.

„Transportul iniţial, de la malul românesc al Dunării către zona de vest a ţării se realiza în autoutilitare (dube) de transport marfă sau autoturisme de teren, în grupuri de câte 20-30 de migranţi, ascunşi printre mărfuri, viaţa acestora fiind pusă permanent în pericol pe durata deplasării. Cu ocazia unui astfel de transport, unul dintre şoferi (membru al grupului infracţional organizat) a fost implicat într-un accident rutier soldat cu rănirea migranţilor”, precizează DIICOT.

Membrii grupului infracţional ar fi pretins şi primit între 4.000 de euro şi 5.000 de euro pentru fiecare migrant, sumele obţinute fiind ulterior împărţite în funcţie de poziţia deţinută în ierarhia grupului şi de gradul de implicare în activitatea infracţională. Pentru ascunderea provenienţei ilicite, banii au fost investiţi în autoturisme de lux şi în locuinţe.

În cursul anchetei au fost documentate 20 de transporturi, prin intermediul cărora membrii grupului au încercat să introducă şi să scoată ilegal din România aproximativ 500 de migranţi.

                                                                                                  Adina Bucur Silav