3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 12:27
No menu items!

VIDEO/FOTO. Mașină de teren ticsită cu migranți, depistată în Mehedinți

spot_img

Poliţiştii de frontieră au descoperit în Mehedinţi, înghesuiţi într-un autovehicul de teren care a încercat să se sustragă de la control, 17 cetăţeni din Irak şi Siria.

”În data de 17.07.2023, în jurul orei 06,00, în cadrul unei misiune specifice, poliţiştii de frontieră au executat un filtru pe raza judeţului Mehedinţi, pe comunicaţia E70, ocazie cu care au oprit la control mai multe mijloace de transport. La vederea poliţiştilor de frontieră, un conducător auto aflat la volanul unui autovehicul de teren a virat brusc pe un drum lateral, pentru a evita filtrul de control. În scurt timp, poliţiştii de frontieră au identificat autovehiculul, care a fost implicat într-un accident”, anunță Poliția de Frontieră.

În interiorul mijlocului de transport au fost descoperite 17 persoane, cetăţeni străini.

Imediat a fost solicitat sprijinul Serviciului de Ambulanţă, care a sosit la faţa locului pentru acordare de îngrijiri medicale. Persoanele au fost transportate la spital pentru investigaţii de specialitate, fără a necesita internare, arată sursa citată.

Din primele verificări a rezultat faptul că persoanele sunt din Irak şi Siria.

Poliţişti din cadrul IPJ Mehedinţi desfăşoară activităţi la faţa locului cu privire la accidentul rutier.

Totodată, poliţiştii de frontieră desfăşoară verificări pentru identificarea şoferului şi stabilirea întregii activităţi infracţionale.

                                                                                                                  Adina Silav