-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:52
No menu items!

VIDEO/FOTO Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Constanța. Peste 90 de persoane, evacuate. Două persoane au ajuns la spital

spot_img

Peste 90 de persoane au fost sau au părăsit singure locuinţele în urma unei explozii care a fost urmată de un incendiu, într-un bloc din municipiul Constanţa. În urma exploziei, 25 de locuinţe au fost afectate. Două persoane au fost transportate la spital după ce au suferit arsuri.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a transmis că, în noaptea de miercuri spre joi, pompierii au fost solicitaţi să intervină pe Aleea Egretei din municipiul Constanţa, acolo unde s-a produs o explozie urmată de un incendiu, la un bloc de locuinţe P+3. S -au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autoscări, o descarcerare, trei echipaje SMURD tip B, o autospecială de transport victime multiple şi trei ambulanţe de la Serviciul Judeţean.

„În urma incendiului au ars aproximativ 25 de metri pătraţi dintr-o garsonieră situată la etajul doi, iar din cauza exploziei au fost afectate alte 25 de locuinţe. Au fost evacuate 20 de persoane de către echipajele de intervenţie, iar 71 de persoane s-au autoevacuat”, a anunţat ISU Dobrogea.

Un bărbat în vârstă de 50 de ani şi o femeie de 49 de ani au suferit arsuri şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa.

„La faţa locului a fost şi un reprezentant din cadrul Primăriei Constanţa în vederea identificării de persoane care ar avea nevoie de relocare. Incendiul a fost lichidat în mai puţin de o oră, iar misiunea de evaluare a pagubelor s-a finalizat în jurul orei 08.00”, a precizat ISU.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă, bărbatul a suferit arsuri pe aproximativ jumătate din suprafaţa corpului şi există suspiciuni că ar avea şi arsuri ale căilor aeriene. Femeia are arsuri pe o treime din corp şi, la fel, sunt suspiciuni de arsuri ale căilor aeriene. Cele două victime au fost intubate şi se află în camera de resuscitare.

Un alt incendiu, tot în Constanța

După aproximativ patru ore, pompierii au fost solicitaţi să intervină la un alt incendiu, tot în municipiul Constanţa, izbucnit la etajul întâi al unui bloc de pe Aleea Topolog. Acolo s-au deplasat 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o descarcerare, două autoscari, două echipaje SMURD B şi un echipaj de la Serviciul Judeţean, în total fiind 35 de pompieri.

Douăzeci şi cinci de persoane au ieşit singure din locuinţele lor, iar una singură a fost evacuată de pompieri. În urma incendiului, o femeie, cea care locuia în apartamentul respectiv, a fost rănită, fiind transportată la spital.

                                                                                                               Adina Silav

SURSA VIDEO/FOTO:ziuaconstanta.ro