3.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 3:33
No menu items!

VIDEO/FOTO. Cine este bărbatul care a provocat incendiul din Parlament. Ar fi avut probleme cu legea și în Italia

spot_img

Bărbatul suspectat că a aruncat cu benzină la intrarea vizitatorilor de la Camera Deputaţilor, în Sala Constantin Brâncuşi, a fost reţinut.

Mai bine de 10 ore l-au căutat polițiștii, atât în Capitală cât şi în alte patru judeţe, după ce acesta a incendiat un magazin de suveniruri de la intrarea în instituţie.

După incendiere, bărbatul a alergat până la ieșirea din clădire. Ulterior, când a ieșit în curtea Parlamentului, s-a amestecat într-un grup de oameni și a mers relaxat, acesta fiind motivul pentru care jandarmii nu lau sesizat la poartă, au declarat surse pentru Antena 3 CNN.

După atac, bărbatul a plecat cu metroul de la stația Izvor, cu direcția Grozăvești, a mers câteva stații, a coborât, a luat un alt mijloc de transport în comun spre Vitan și de acolo s-a dus la hotel, unde a fost găsit de polițiști.

Înainte de incidentul de marți, a mai fost cazat la trei hoteluri din București.

În faţa camerelor, bărbatul, care se numește Nicușor Ochiana, a declarat că gestul său reprezintă un semn de protest faţă de clasa politică și că nu ar fi intenționat să rănească pe nimeni.

”Bărbatul în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei, de astăzi să fie prezentat în faţa magistraţilor, cu propunere legală”, anunţă, miercuri dimineaţă, Poliţia Capitalei.

Autorităţile au anunţat că fapta de care este bănuit este ”distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri”. Faptă se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Bărbatul, care este din Vaslui, se întorsese recent în ţară, după ce a petrecut trei luni în străinătate. El intrase în România la sfârșitul lunii august.

După ce a aflat că are amantă, soția lui s-a despărțit de el și copiii săi au rupt legătura cu tatăl lor.

Toader Ochiană, tatăl lui Nicușor Ochiana a declarat că a vorbit cu el acum o lună: „Era normal, judeca normal. Anul trecut a venit acasă, era liniștit. Are doi copii, și-a lăsat nevasta, a plecat în Italia și s-a recăsătorit”.

Bărbatul are antecedente. În Italia, a fost prins beat la volan și s-a ales cu un dosar penal. 

                                                                                                               Adina Bucur