1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:07
No menu items!

VIDEO/FOTO A 46-a zi de război. Un convoi militar se îndreaptă spre sudul Ucrainei. Bombe cu parașută în Harkov

spot_img

Forțele rusești încearcă să străpungă apărarea ucraineană în Izum, în Harkov, în estul Ucrainei, prin relocarea unor unități suplimentare în zonă, încercând totodată să stabilească un control total asupra orașului Mariupol, spune armata ucraineană în raportul de dimineață. De asemenea, retragerea rușilor din partea de nord a Ucrainei scoate la lumină ororile lăsate în urmă. O groapă comună, cu trupurile a zeci de civili ucraineni, a fost descoperită în Buzova.

Imaginile din satelit colectate şi analizate de Maxar Technologies arată un convoi militar de 13 kilometri lungime care se deplasa spre sud, prin oraşul Velkyi Burluk din estul Ucrainei, la 8 aprilie, transmite CNN.

Oraşul se află la est de Harkov, aproape de graniţa Ucrainei cu Rusia.

Imaginile arată „vehicule blindate, camioane cu artilerie tractată şi echipamente de sprijin” care alcătuiesc convoiul, a precizat Maxar.

Şeful serviciului de informaţii al apărării din Ucraina a declarat pentru CNN că trupele ruseşti se regrupează dincolo de graniţă şi intenţionează să avanseze spre Harkov. Oficialii regionali au îndemnat la evacuarea civililor din regiune.

Primarul orașului Harkov, Ihor Terehov, susține că rușii au aruncat deja în oraș bombe atașate de parașute și i-a avertizat pe oameni să nu se apropie de astfel de proiectile.

„Harkovul a fost bombardat cu noi tipuri de bombe. Agresorii ruși aruncă bombe cu parașuta. Vă îndemn să nu vă apropiați sub nicio formă de astfel de parașute și să le raportați imediat echipelor de salvare”, a declarat Ihor Terehov, citat de site-ul Ukrainska Pravda, care publică și o fotografie făcută publică de primar.

Edilul a mai spus că 1.716 clădiri rezidențiale au fost distruse de la începutul invaziei rusești în oraș.

Primarul Ihor Terehov i-a îndemnat pe locuitori să își petreacă nopțile în adăposturi antiaeriene, dacă este posibil.

El i-a asigurat pe locuitorii din Harkov că orașul este bine înarmat și pregătit să se apere și le-a cerut să nu cedeze panicii. De duminică, orașul va primi mai mult ajutor umanitar, spune edilul.

Imagini de pe o cameră de supraveghere făcute publice sâmbătă arată cum oameni dintr-un cartier din Harkov au fost surprinși de un bombardament în timp ce încercau să ducă gunoiul la ghenă.

Cinci civili, ucişi în urma bombardamentelor din regiunea Doneţk

Guvernatorul oraşului Doneţk din estul Ucrainei, Pavlo Kirilenko, a anunţat că cinci persoane au fost ucise în urma bombardamentelor în regiune. El a spus că patru au fost ucise la Vuhledar şi una la Novomikhailivka.

El a adăugat că alţi cinci civili au fost răniţi în regiune – patru în Vuhledar şi unul în Krasnohorivka.

„Rusia ucide civili!”, a spus el într-o postare în social media.

Nouă groapă comună, cu trupurile a zeci de civili ucraineni, în Buzova

Un nou mormânt comun cu zeci de civili ucraineni a fost descoperit la Buzova, un sat eliberat în apropiere de Kiev, care timp de săptămâni a fost ocupat de trupele de invazie, a declarat un oficial local citat de Reuters.

Taras Didych, liderul comunității Dmytrivka, care include Buzova și alte câteva sate din apropiere, a spus la ucraineană că trupurile neînsuflețite au fost găsite într-un șanț din apropierea unei benzinării.

Numărul morților nu a fost confirmat încă .

„Acum, ne întoarcem la viață, dar în timpul ocupației am avut „zone dureroase”, mulți civili au murit”, a declarat Didych.

La începutul lunii aprilie, presa locală ucraineană a raportat victime găsite în Buzova și în apropiere, fiind descoperite la acea dată aproximativ 30 de cadavre.

În timp ce forțele rusești au fost angajate într-o ofensivă împotriva Kievului în primele săptămâni ale invaziei Moscovei, o serie de comunități din jurul capitalei, inclusiv Makariv, Bucha, Irpin și Dmytrivka au fost atacate constant.

După ce majoritatea orașelor și satelor din jurul Kievului au fost recucerite, descoperirile de gropi comune și de victime civile au declanșat un val de condamnări internaționale, în special în ceea ce privește decesele din orașul Bucha, la nord-vest de capitală.

                                                                                                                  Adina Silav