-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:06
No menu items!

VIDEO Femeie, reținută pentru tâlhărie. I-a luat bijuteriile și banii unui pensionar după ce i-a dat somnifere

spot_img

Polițiștii au reținut, ieri, o femeie care a tâlhărit un pensionar din Capitală, după ce i-a pus somnifere în băutură. Ancheta a fost îngreunată pentru că toți martorii au crezut că aceasta este bărbat.

Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziţie, în Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie. Asta după ce, în 8 mai, Secţia 26 Poliție a  fost sesizată de către o femeie, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras din apartamentul tatălui său, situat în sectorul 4, mai multe bijuterii, două covoare și o sumă de bani, prejudiciul creat fiind de aproximativ 2.500 de lei.

Din datele şi probele administrate, polițiștii au stabilit că fapta reclamată ar fi fost săvârşită de o femeie de 42 de ani, cunoscută întâmplător, pe care bărbatul, fost militar, ar fi invitat-o în locuință. Aceasta i-a pus pensionarului somnifere  în băutură și i-a furat bijuteriile și banii.

Femeia a fost reținută și condusă la audieri. Ulterior, a fost prezentată magistraților, care au dispus arestarea preventivă.

Potrivit unor surse din Poliție, identificarea femeii a fost îngreunată de faptul că martorii oculari, inclusiv fiica pensionarului, au declarat anchetatorilor că fapta a fost săvârșită de un bărbat.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 26 şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.