1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:56
No menu items!

VIDEO. Explozie puternică în centrul orașului Milano. Mai multe mașini, în flăcări. Câteva clădiri, evacuate

spot_img

Mai multe vehicule au fost cuprinse de flăcări în centrul oraşului Milano, în nordul Italiei, în urma unei explozii, a anunţat joi canalul de ştiri SkyTG24, citat de Reuters.

Exploziile în lanţ s-au produs pe Via Pier Lombardo, în zona Porta Romana din Milano, în jurul orei locale 11.30 (12.30, ora României), după ce un camion care transporta butelii cu oxigen a luat foc. Camionul staţiona la intersecţia cu o altă stradă, iar buteliile erau destinate probabil unui institut medical din apropiere, relatează presa italiană.

Flăcările ar fi cuprins cel puţin cinci vehicule şi patru motociclete.

De asemenea, flăcările au ajuns şi la o farmacie şi la câteva apartamente din clădirea aflată în faţa maşinilor care au luat foc.

O coloană de fum negru, înaltă, se putea observa de la depărtare.

Potrivit presei italiene, o persoană este rănită, suferind arsuri la mâini şi la picior. Este vorba despre şoferul camionului cu butelii, care a reuşit să iasă totuşi la timp.

Forţele de ordine au izolat zona, iar o grădiniţă şi alte câteva clădiri au fost evacuate.

Incendiul ar fi izbucnit din compartimentul unde se afla motorul camionului cu butelii. Şoferul a încercat în zadar să îl stingă. Vehiculul transporta zeci de  butelii încărcate cu oxigen, un gaz foarte inflamabil.

                                                                                                                 Adina Silav