-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:56
No menu items!

VIDEO. Erdogan a pălmuit un băiat care nu i-a sărutat mâna

spot_img

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a fost aspru criticat după ce a pălmuit un copil care a refuzat să-i sărute mâna întinsă.

Incidentul a avut loc sâmbătă, în timpul unei ceremonii de inaugurare a unor case construite în cadrul unui proiect de transformare urbană din provincia Rize, din nordul ţării, unde s-a născut Erdogan, relatează Le Figaro.

 

După ce a ţinut un discurs, Erdogan a înmânat cheile caselor proprietarilor acestora. Doi copii dintr-o familie au urcat pe scenă înaintea părinţilor lor. Erdogan a întins mâna pentru ca cei doi copii să i-o sărute, o practică tradiţională a musulmanilor pentru a arăta respectul faţă de cei în vârstă.

După ce unul dintre copii a refuzat să-i sărute mâna, dar s-a uitat în schimb insistent la şeful statului, Erdogan l-a lovit uşor cu palma peste obraz pentru a-i atrage atenţia şi a-l admonesta.

După ce a primit palma, copilul a sărutat în cele din urmă mâna liderului turc, iar acesta i-a dat în plus şi nişte bani.

 

Videoclipul a stârnit mare vâlvă pe reţelele sociale, mulţi condamnând gestul şefului statului.

În 2021, Erdogan a lovit ușor în cap un băiețel aflat în fața sa care a scuturat pangliga la o ceremonie de inaugurare, amintește ziarul elen Proto Thema.

D.Constantin