1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:28
No menu items!

VIDEO. Erdogan a întrerupt un interviu în direct după ce i s-a făcut rău. Problema de sănătate cu care se confruntă președintele turc

spot_img

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi-a întrerupt marţi un interviu în direct la televiziune, după ce i s-a făcut rău. Acesta a revenit după 15 minute și și-a cerut scuze, invocând o gripă intestinală, relatează AFP.

Liderul turc, în vârstă de 69 de ani, a ţinut marţi trei discursuri de campanie, în condiţiile în care se apropie alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 14 mai, iar cursa devine tot mai strânsă. El urma să încheie seara apărând în direct într-un interviu comun al posturilor de televiziune Ulke TV şi Kanal 7.

Cu toate acestea, apariţia sa televizată a început cu mai mult de 90 de minute întârziere faţă de program şi apoi a fost întreruptă în mijlocul unei întrebări, după zece minute de emisie.

Erdogan a revenit aproximativ 15 minute mai târziu pentru a-şi cere scuze pentru că i s-a făcut rău. „Ieri şi astăzi a fost o muncă grea. De aceea am ceva la stomac”, a spus Erdogan.

„La un moment dat, m-am întrebat dacă nu cumva ar fi fost interpretat greşit dacă am fi anulat interviul. Dar am promis. Vă cer iertare dumneavoastră şi publicului nostru”, a spus preşedintele turc.

Chipul său, notează AFP, părea obosit, iar ochii păreau să îi lăcrimeze în timp ce vorbea.

Liderul turc a mai răspuns apoi la câteva întrebări înainte de a încheia emisiunea.

Erdogan şi partidul său cu rădăcini islamice domină politica turcă de 20 de ani, dar această campanie electorală, care vine la câteva luni de la devastatorul cutremur din februarie, reprezintă una dintre cele mai dificile provocări. Sondajele de opinie arată că Erdogan se află la egalitate sau chiar ar putea pierde în faţa liderului opoziţiei, Kemal Kilicdaroglu, care are 74 de ani.

                                                                                                                  Adina Silav