1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:59
No menu items!

VIDEO. Elicopter prăbușit în mare în timp ce încerca să stingă un incendiu de pădure pe insula Samos. Pilotul, cetățean român, a supraviețuit

spot_img

Un elicopter la bordul căruia se aflau patru persoane, potrivit pompierilor, s-a prăbuşit miercuri în Marea Egee, în timp ce participa la o operaţiune de luptă împotriva unui incendiu de pădure, pe Insula Samos, potrivit televiziunii publice greceşti Ert, relatează AFP.

”O operaţiune de salvare este în curs, după prăbuşirea unui elicopter care participa la lupta împotriva unui incendiu de pădure la Samos”, declară pentru AFP un reprzentant al pompierilor.

Elicopterul decolase din Samos la ora 16:39, iar accidentul s-a produs la ora 17:55. Se apropiase de punct pentru a lua apă și când a încercat să se ridice a pierdut controlul și a căzut.

La operațiunile de salvare participă 3 bărci de patrulare ale pazei de coastă şi alte 2 ambarcaţiuni. Se presupune că motivul prăbușirii este vântul puternic din zonă.

Un român, doi moldoveni și un traducător grec se aflau la bordul elicopterului care s-a prăbușit în Grecia. Potrivit informațiilor oferite de martori oculari, acesta a căzut în mare de la o altitudine joasă.

Pilotul român a fost găsit în viață, potrivit ERT, în timp ce cel de-al doilea supraviețuitor primește manevre de resuscitare la care pare să răspundă. O a treia persoană a fost găsită inconștientă și dusă la mal.