-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:21
No menu items!

VIDEO. După ultimele masacre, americanii au ieșit în stradă să ceară schimbarea legislaţiei asupra armelor

spot_img

Zeci de mii de oameni au protestat în SUA pentru a cere legi mai stricte privind controlul armelor, după atacurile în masă recente, scrie BBC. Cei care au participat la sutele de marşuri au scandat „Nu vreau să fiu împuşcat”.

Nouăsprezece copii şi doi adulţi au fost ucişi în atacul armat din 24 mai de la școala din Uvalde, Texas. Atacul respectiv a avut loc după un altul produs în Buffalo, New York, în care 10 persoane au fost ucise, ceea ce a dus la noi apeluri la acţiune privind controlul armelor în SUA.

”Mă alătur lor pentru a reitera apelul meu către Congres: faceţi ceva”, a scris preşedintele american Joe Biden pe Twitter în sprijinul protestelor prevăzute la Washington şi în multe alte oraşe.

”Este timpul să ne întoarcem în stradă”, a transmis March for Our Lives, mişcarea fondată de victimele şi supravieţuitorii atacului dintr-un liceu din Parkland, Florida, care a organizat deja în martie 2018 o demonstraţie de amploare la Washington.

Sâmbătă, primele sute de manifestanţi au ajuns la imensul obelisc din capitala americană. Pe gazonul din apropierea monumentului au fost depuse mii de vaze cu flori albe şi portocalii, reprezentând creşterea violenţei în ţară din 2020, an în care 45.222 de persoane au fost ucise cu armă de foc, potrivit asociaţiei care a ridicat acest memorial, Giffords.

Grupul March For Our Lives a transmis că vor avea loc aproximativ 450 de mitinguri în toată ţara, inclusiv Washington DC, New York, Los Angeles şi Chicago. Totodată, organizația a comunicat că nu îi va lăsa pe politicieni să „nu facă nimic”, în timp ce oamenii continuă să moară. Inacţiunea liderilor politici îi ucide pe americani, potrivit organizației.

„Nu vă vom mai permite să staţi pe loc în timp ce oamenii continuă să moară”, a declarat Trevon Bosley, membru al consiliului de administraţie al MFOL, într-un comunicat.

Adresându-se protestatarilor din Washington DC, unul dintre supravieţuitorii atacului din Parkland, David Hogg, a spus că uciderea copiilor din Uvalde „ar trebui să ne umple de furie şi de cereri de schimbare, nu de dezbateri nesfârşite, ci de cereri de schimbare, acum”.

March For Our Lives a cerut interzicerea armelor de asalt, verificarea a antecedentelor pentru cei care încearcă să cumpere arme şi un sistem naţional de licenţiere, care ar înregistra proprietarii de arme.

                                                                                                                  Adina Silav

SURSA FOTO: March For Our Lives