4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024 - 19:22
No menu items!

VIDEO. Doi procurori cunoscuți vor șefia Secției antidrog a DIICOT. Ce soluții propun

spot_img

Procurorii Oana Andreea Schmidt-Hăineală și Valentin Cotoară au susținut, miercuri, în fața comisiei de la Ministerul Justiției, interviurile pentru postul de procuror-șef al Secției de Combatere a Traficului de Droguri a DIICOT, un post cu atât mai important cu cât consumul și traficul de droguri sunt pe un trend ascendent fără precedent în România. 

În timp ce Valentin Cotoară, procuror DIICOT încă de la înființarea structurii, și-a axat proiectul pe zona de prevenție, incluzând aici acțiuni educative în școli și licee, prin care adolescenții să fie convinși asupra efectelor nocive ale consumului de droguri, Oana Schmidt – Hăineală a susținut un proiect bazat pe intensificarea combaterii traficului, pe modificarea legislației antidrog, pe încheierea de protocoale de colaborare cu alte instituții capabile să se implice și să sprijine anchetatorii în combaterea traficului de droguri, cu finanțare europeană, dar și pe conștientizarea zonei politice, chiar la nivel de CSAT, pentru o nouă strategie antidrog. În plus, în privința consumatorilor, a venit cu o soluție care implică schimbarea paradigmei la nivel social. 

Astfel, Valentin Cotoară a subliniat, în proiectul său, că procurorii sunt supra-aglomerați de numărul mult prea mare de dosare de consum ilegal de droguri, astfel încât nu se mai pot ocupa eficient de traficul de droguri. „Dacă aceste cauze ar trece la poliție (așa cum prevede un proiect al MJ – n.r.), poliția ar intra în colaps pentru că este o criză acută de personal. Sunt în cadrul acestei structuri de aproape 20 de ani și cunosc evoluția la nivelul poliției. (…)La nivelul Capitalei, cu 80 de poliști este imposibil să gestionezi toate aceste dosare. Cred că aici ar trebui schimbată puțin strategia. E nevoie de o mai bună organizare (…)de la consumator să ajungem la traficant – aici aș vedea o mai bună colaborare a echipelor comune procurori – polițiști -, sunt conoscute acele așa-zis focare, zone în care se distribuie și se consumpă droguri și aici ar trebui să acționăm rapid”, a spus acesta. El a precizat că, în acest sens, este importantă înființarea Serviciului de combatere a consumului de droguri, în care să activeze 11 procurori. 

„Trebuie să depistăm traficanții și să le tăiem sursele de finanțare. (…)Educația este importantă, pentru că, în opinia mea, educația ar reduce consumul, iar dacă nu există consum s-ar reduce și numărul traficanților„, a mai explicat Cotoară, răspunzând întrebărilor adresate de membrii Comisiei.

Interviul integral poate fi urmărit AICI. 

Oana Schmidt-Hăineală a fost timp de șase ani membru CSM şi a ocupat funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei, în mandatul lui Florin Iordache, în 2017. Ca procuror DIICOT, unul dintre cele mai importante dosare instrumentate în ultimele luni a fost cel care a vizat familia lui Vlad Pascu, tânărul care, drogat fiind, a provocat tragicul accident de la 2 Mai. Întrebată cum i-ar convinge pe procurorii din subordine să o urmeze pentru a pune în aplicare proiectul său, considerat „îndrăzneț” de membrii comisiei – pentru că presupune reformarea secției -, având în vedere că, spre desobire e contracandidatul său nu este un procuror care s-a format în DIICOT, Schmidt – Hăineală a răspuns: „Așa cum am spus în debutul proiectului, autoritatea managerului într-o unitate de Parchet este una dată de lege și este una dată și de persoana lui. Și am spus că, la acest moment, colectivul Secției de combatere a traficului de droguri este unul excepțional. Din punctul de vedere al vechimii în DIICOT, colectivul actual al secției este în mare parte compus din procurori veniți după mine în DIICOT, adică sunt câțiva care sunt mai vechi – cred că 5 sau 6 – restul sunt veniți ulterior accederii mele în DIICOT. Sunt oameni foarte buni, oameni de echipă, oameni cu care am o comunicare foarte bună și să știți că aceste obiective eu le-am discutat cu ei. Eu nu am nicio îndoială că nu aș avea suportul lor în ducerea la bun sfârșit a acestor obiective.”

În ceea ce privește reducerea consumului, Oana Schmidt – Hăineală a propus o soluție care implică o schimbare de paradigmă la nivel social: „Consumatorii sunt stigmatizați. (…)E nevoie de o schimbare a percepției personalului medical față de tinerii consumatori de droguri. Dacă-i stigmatizăm, dacă nu le acordăm un cumul de asistență psihiatrică cu asistență farmacologică, nu o să ajungem nicăieri. Dacă lăsăm lucrurile așa cum sunt acum, vor mocni, vor crește și la un moment dat, vor izbucni. Vom avea generații întregi care vor fi compromise”. 

Interviul integral poate fi urmărit AICI

Raluca Dan