-0.7 C
București
vineri, 21 februarie 2025 - 14:34
No menu items!

VIDEO. Diana Șoșoacă a descins peste judecătorul CCR, Gheorghe Stan: „Câștigați niște bani degeaba”

spot_img

Diana Șoșoacă a mers, luni, în Parlamentul României, unde a anunțat că va candida din nou la alegerile prezidențiale și a dat buzna în sediul CCR. Ea l-a luat la rost în fața presei pe judecătorul Gheorghe Stan, care a preferat să scape cât mai repede de ploaia de întrebări și acuzații ale europarlamentarei SOS.

Șoșoacă s-a dus astăzi peste judecătorii CCR. După ce a încercat să intre într-un birou,  dar nu a fost lăsată și s-a certat cu paznicul care stătea la ușă, a ajuns la biroul judecătorului constituțional Gheorge Stan.

”Mi se pare, câștigați niște bani degeaba toată Curtea Constituțională, în condițiile în care ați anulat alegerile în timpul desfășurări lor, în condițiile în care ați făcut tot ce v-a stat în putință să distrugeți cariera politică a unui om care nu v-a făcut nimic decât v-a spus să fiți corecți și să respectați Constituția României, pentru că sunteți una dintre cele mai corupte instituții.

Vreau să știu de ce v-a pus 700 de milioane de lei pentru medicamente și tratamente medicale. Pentru că la 650 de milioane de lei pe lună vă permiteți tratamente, în timp ce pensionarii noștri la 1.290 lei pe lună nu-și permit nimic. Aș vrea să știu de ce Curtea Constituțională nu face nimic pentru țara asta. Pentru ce respectați ordinele date de Bruxelles, de Ciolacu?”, a spus pe un ton ridicat Șoșoacă.

4 minute. De atât a avut nevoie Diana Șoșoacă pentru a-l determina pe judecătorul constituțional să părăsească propriul birou, fără niciun fel de dialog ori răspuns la tirul de întrebări al senatoarei și fără o reacție fermă pentru a pune capăt scandalului.

                                                                                                     Adina Bucur