4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:18
No menu items!

 VIDEO. Descoperire șocantă în Capitală. Câini uciși, într-o locuință din Sectorul 6. Polițiștii veniți la percheziție au reușit să salveze câțiva

spot_img

Poliţiştii din Bucureşti au făcut, vineri seară, o percheziţie într-un apartament din Sectorul 6, la o persoană care era acuzată că lua câini de pe stradă și îi maltrata. În imobil au fost găsite patru cadavre de câine.

”Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul pentru Protecţia Animalelor efectuează o percheziţie domiciliară, la o locuinţă, din Sectorul 6, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor cu intenţie, fără drept”, a anunțat, vineri seară, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că au fost informate şi alte instituţii care pot interveni în acest caz.

Sursa judiciare au precizat că au existat mai multe sesizări din partea vecinilor cu privire la faptul că în locuinţă respectiva ar fi câini maltrataţi. De altfel, în imobil au fost găsite 4 cadavre de câine care au fost ridicate şi trimise la expertizare. Alți câini au fost găsiţi în viață și au fost ridicați de autorități.

Vecinii susțin că femeia, care are 54 de ani, adună câini de pe stradă și apoi îi maltratează. Iar apartamentul cu 3 camere în care locuiește, împreună cu fiica ei de 19 ani și cei doi copii ai acesteia, era plin de munți de obiecte, strânse în ultimii ani.

Tot vecinii au făcut, de-a lungul vremii, mai multe sesizări la autorități, din cauza mirosului insuportabil care venea din locuință. Fără succes însă, până când au descoperit-o pe femeie, spun ei, când încerca să îngroape în spatele blocului mai multe animale moarte.

                                                                                                               Adina Silav