-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:09
No menu items!

VIDEO Descinderi ale poliției în Prahova. Printre vizați, interlopi din Ploiești, cu legături infracționale în Capitală

spot_img

Polițiștii au făcut mai multe percheziții, miercuri dimineață, la mai multe adrese din Ploiești. Printre cei vizați sunt doi interlopi celebri care au legături cu rețele infracționale din Capitală.

”Polițiștii de investigații criminale, de ordine publică și rutieră din cadrul Poliției Municipiului Ploiești desfășoară o razie pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru combaterea faptelor ilegale în mai multe cartiere din municipiu”, a transmis IGPR.

Potrivit unor surse judiciare, printre cei vizați sunt Nicolae Gălățeanu zis Rașpa și Marcel Dobre zis Marcel Spoitoru. Cei doi ar avea legături cu clanul Ștoacă.

”În cadrul acțiunii, polițiștii Secției nr.2 de poliție Ploiești vor pune în executare 12 mandate de percheziție domiciliară, în vederea documentării activității infracționale a mai multor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, tulburarea ordinii și liniștii publice și favorizarea infractorului.

Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești”, a mai transmis Poliția.

Interlopul Raşpa a fost arestat, în vara anului trecut, după ce şi-a uitat borseta într-un mall din Bucureşti. Polițiștii au descoperit în ea o armă letală și muniție.