-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:51
No menu items!

VIDEO. Descinderi DIICOT, inclusiv la sedii de poliție din Caraș-Severin. Anchetă extinsă în dosarul unui fost primar acuzat că a abuzat o copilă de 11 ani

spot_img

Polițiștii și procurorii DIICOT au descins joi dimineață în zeci de locații unde domiciliază sau își desfășoară activitatea persoane bănuite de operațiuni ilegale. Sunt peste 200 de percheziții în derulare, inclusiv la sedii de poliție din Caraș – Severin, de unde anchetatorii ridică documente într-un dosar de trafic de minori, în care există suspiciuni că membrii grupării ar fi fost protejați de autorități, susțin surse judiciare.

”Astăzi, în cadrul unei ample operaţiuni, Poliţia Română şi procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Poliţiei de Frontieră şi Jandarmeriei Române, efectuează 46 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de persoane şi de minori, pornografie infantilă, criminalitate informatică şi trafic de droguri”, anunţă IGPR.

În cadrul operaţiunii coordonate, realizate la nivel naţional, vor fi puse în executare 199 de mandate de percheziţie domiciliară şi 210 mandate de aducere.

”Prin acţiunea desfăşurată astăzi, Poliţia Română şi D.I.I.C.O.T. doresc să tragă un semnal de alarmă şi cu privire la riscurile crescute la care sunt expuşi copiii în mediul online. Este esenţială conştientizarea faptului că Internetul nu este doar o sursă de informaţii şi oportunităţi, ci şi un teren periculos, mai ales pentru cei mici”, precizează IGPR, semnalând creşterea alarmantă a numărului de minori care, la solicitarea unor persoane cunoscute în mediul virtual care le-au câştigat încrederea inducându-i în eroare că sunt de vârsta lor, s-au fotografiat şi filmat în ipostaze indecente şi au trimis astfel de materiale unor prădători sexuali expunându-se unor acţiuni ulterioare de şantaj”, precizează reprezentanții DIICOT într-un comunicat de presă. 

 

Fost primar arestat după ce a abuzat sexual o fetiță de 11 ani

Ancheta de joi reprezintă o extindere a investigațiilor într-o cauză deschisă în octombrie, când un fost primar din Caraş-Severin, supranumit „Prinţul Clisurii” pentru averea uriaşă, este acuzat de fapte greu de imaginat. Procurorii spun că a abuzat sexual o fetiţă de 11 ani şi a forţat alte tinere să participe la orgii cu partenerii lui de vânătoare. Mai grav, copila de 11 ani ar fi fost agresată chiar cu acordul mamei, amanta fostului edil. Ambii au fost arestaţi. „Prinţul” a mai fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru contrabandă cu ţigări. 

Omer Radovancovici, ales în mai multe mandate edil al comunei Pojejena, din Caraș-Severin, este acuzat de procurorii DIICOT că, împreună cu amanta sa, au convins-o pe fiica acesteia, în vârstă de doar 11 ani, să participe la activitățile lor sexuale. Fostul primar organiza şi petreceri cu circuit închis la care oferea sclave sexuale oamenilor cu bani şi influenţă din regiune, inclusiv afacerişti din Serbia. Cel puţin cinci fete erau luate de acasă şi duse la cabanele pe care le deţine pe Clisura Dunării. Printre ele, şi nepoata amantei sale. 

Amalia Capră