0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 4:05
No menu items!

VIDEO Cum se fac de râs procurorii selectați să facă parte din Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi

spot_img

Patru dintre procurorii candidați la funcția de procuror EPPO, sub directa comandă a Laurei Codruța Kovesi, au susținut interviurile din cadrul procedurii de selecție. Pe lângă tracul și emoțiile inerente unui interviu, chiar dacă acesta s-a realizat online, candidații au răspuns cu greu la întrebările simple despre activitatea ca procuror european. Și mai greu a fost însă cu limba engleză, pe care procurorii ar fi trebui să o stăpânească foarte bine.

Alina Moraru a fost șefa DNA Iași timp de 5 ani. Așadar am putea spune că are ceva experiență. Dar ea nu a putut răspunde la întrebări simple, legate de legislația și activitatea unui procuror european delegat.

Marius Bogdan Ionuț Comșa lucrează la Parchetul General, de puțin timp la Serviciul de Îndrumare și Control, dar ani de zile a fost procuror care a făcut dosare penale, după prezentarea pe care și-a făcut-o singur la începutul interviului. Dacă la întrebările în română a reușit să spună câte ceva din legislație, la cele în limba engleză a avut mari dificultăți în a le exprima.

Cea de-a treia selecție pentru funcția de procuror european, la care au ajuns la interviu doar 5 procurori, a fost organizată de Ministerul Justiției și CSM, la cererea EPPO, care dorea ocuparea a 13 locuri de procuror european. Nici la precedentele două selecții, organizate anul trecut, nu s-au ocupat locurile scoase la selecție – din cele 12-13 locuri, s-au ocupat 7 la prima selecție și 6 la a doua.

Ministerul Justiției a anunțat că rezultatele obținute de candidații celei de-a treia selecții vor fi publicate pe 18 februarie.

Marilena Nedelcu