-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:00
No menu items!

VIDEO/ Conflict între migranți și călăuza lor, la granița dintre Serbia și România. Patru sirieni au fost răniți

spot_img

Patru bărbați au fost răniți, în noaptea de luni spre marţi, la frontiera româno-sârbă, în zona localităţii Sânnicolau Mare, din judeţul Timiş. Asta după ce mai mulţi migranţi din Siria s-ar fi luat la ceartă cu călăuza lor, un bărbat din Afganistan, după ce nu s-au înţeles în pivinţa taxei de trecere ilegală a frontierei spre România.

Potrivit Poliției de Frontieră, în jurul orei 02.00, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au observat, pe direcţia localității Beba Veche, opt persoane care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România. Patru dintre acestea prezentau plăgi la nivelul feței, gâtului, mâinilor și traumatisme la nivelul capului. Polițiștii de frontieră le-au oferit imediat primul ajutor și a fost solicitat sprijinul unor echipaje SAJ prin apel la 112, ulterior acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Totodată, au fost anunțate autoritățile de frontieră sârbe pentru a interveni pe teritoriul statului vecin şi a efectua verificări.

Din primele cercetări s-a stabilit ca cele opt persoane sunt cetățeni din Siria, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 32 de ani. Aceştia au declarat faptul că, pe teritoriul Serbiei, în apropierea graniţei cu România, au avut un conflict cu un grup de cetățeni afgani și pakistanezi.

Se pare că scandalul a pornit de la banii pe care patru migranţi de origine siriană îi datorau călăuzei, un afgan care i-a dus până pe fâşia verde, cu intenţia de a trece ilegal frontiera spre România. La un moment dat, călăuza a scos un cuţit şi l-a tăiat pe unul dintre sirieni în zona gâtului, iar pe ceilalţi i-a rănit la mâini şi la picioare. Pentru a scăpa de bărbatul agresiv, cei patru sirieni au fugit spre teritoriul românesc.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în acest caz, iar la finalizare urmează a fi dispuse măsurile legale care se impun.

                                                                                                                  Adina Silav