-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:04
No menu items!

VIDEO Cod roșu de inundații. Mai multe râuri ameninţă localităţi din județele Cluj și Bihor

spot_img

Hidrologii au emis o avertizare Cod roșu de inundații pe râuri din județele Cluj și Bihor. Mai multe râuri amenință localitățile, iar autoritățile au intervenit de urgență pentru a proteja oamenii și gospodăriile acestora.

O familie din comuna bihoreană Pietroasa, satul Cociuba Mică, a fost evacuată deja, deoarece casa în care aceasta locuiește se află foarte aproape de Crişul Pietros, un râu al cărui debit a crescut semnificativ.

„Pompierii militari sunt prezenți în teren și monitorizează continuu situația la nivelul unităților administrativ-teritoriale aflate sub incidența codului roşu, fiind pregătiți să intervină în orice clipă, pentru salvarea și protejarea vieților și bunurilor oamenilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, Camelia Roşca, potrivit ebihoreanul.ro

Pompierii din Ştei, voluntarii din Pietroasa şi angajaţi ai ABA Crişuri au ridicat diguri din saci de nisip, pentru a proteja casele  din satul Cociuba Mică,  aflate în apropierea Crişului Pietros.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, ca urmare a precipitațiilor înregistrate, celor prognozate și propagării, se vor produce în continuare scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol.

 Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Iad – bazin superior amonte Ac. Leșu, Drăgan – bazin superior amonte Ac. Drăgan (afluenți ai Crișului Repede), Crișul Negru – bazin amonte S.H. Beiuș și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Beiuș – amonte confluență cu râul Valea Roșie, Valea Roșie, din județele Bihor și Cluj.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Crișul Negru – bazin amonte S.H. Șuștiu, Crișul Negru – afluenții de dreapta aferenți sectorului aval S.H. Șuștiu – amonte confluență cu râul Valea Roșie, au mai transmis hidrologii.

Avertizarea este în vigoare marți până la ora 16.00.

Totodată, marți, pentru mai multe zone din județul Bihor a fost emis și un cod roșu de precipitații. Zonele vizate sunt Buntești, Pietroasa, Remetea,Curățele, Budureasa și Căbești din județul Bihor. Acolo, în ultimele 6 ore în zonă s-au cumulat în jur de 65 l/mp, iar în ultimele 12 ore, în jur de 100 l/mp.