4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:13
No menu items!

VIDEO. Civilii care s-au adăpostit la Azovstal au văzut lumina zilei după mai multe săptămâni

spot_img

O operațiune de evacuare a civililor a avut loc duminică la combinatul Azovstal din Mariupol, oraș distrus aproape complet de armata rusă. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că peste 100 de oameni, care s-au adăpostit în ultimele săptămâni în uzină, au reușit să plece în siguranță și vor ajunge la Zaporojie. „Nu-mi vine să cred. Două luni de întuneric”, a spus una dintre persoanele evacuate de la Azovstal.

„Bombardamentele erau atât de puternice, bombele continuau să cadă în apropierea noastră. Când am ajuns la ieșirea din adăpost, pe ultimele trepte, am simțit că pot respira, înăuntru nu era suficient oxigen. Mi-a fost puțin teamă să ies și să respir aer curat. Mi-era teamă să scot nasul afară, ca să spun așa”, a spus Natalia Usmanova, una dintre persoanele evacuate de la Azovstal.

„Nu-mi vine să cred. Două luni de întuneric… Când eram în autobuz, l-am întrebat pe soțul meu dacă va mai trebui să mergem la toaletă folosind o lanternă, dacă va mai trebui să folosim o pungă pe post de toaletă. Nu am văzut niciun fel de lumină naturală, am fost cu toții foarte speriați”, a mai povestit Natalia Usmanova.

Volodimir Zelenski a anunţat evacuarea unui prim grup de 100 de civili din oţelăria Azovstal a oraşului Mariupol asediată de trupele ruse.

„Am reușit, în sfârșit, să începem evacuarea oamenilor din Azovstal. După multe săptămâni de negocieri, după multe încercări, diverse întâlniri, oameni, apeluri, țări, propuneri. În sfârșit! Nu a existat o singură zi în care să nu încercăm să găsim o soluție pentru salvarea oamenilor. Acum, pentru prima dată în toate aceste zile de război, acest coridor vital a început să funcționeze”, a transmis Zelenski.

Liderul ucrainean a precizat că operațiunea de evacuare va continua luni dimineață.

Comitetul Internaţional al Crucii Roţii a confirmat de asemenea operaţiunea de evacuare a civililor de la Azovstal de duminică seara, operațiune în care este implicată și Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

Potrivit surselor ucrainene, la combinatul siderurgic Azovstal, ultimul punct ucrainean de rezistenţă la Mariupol, se află cel puţin 500 de civili şi circa o mie de combatanţi ai regimentului Azov, unitatea de extremă dreapta integrată în armata ucraineană, relatează AFP și EFE, citate de Agerpres.În buncărele combinatului se mai află circa 500 de răniţi, soldaţi şi civili, fără acces la tratament medical şi cu rezerve de apă şi alimente pe sfârşite.

                                                                                                                 Adina Silav