-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:39
No menu items!

VIDEO. Cine e Julia Vavilova, blondă arestată odată cu Pavel Durov. A fost eliberată imediat și este de negăsit

spot_img

Un nou motiv de conflict între Rusia şi Statele Unite. Moscova acuză Casa Albă că se află în spatele arestării, la Paris, a lui Pavel Durov, cetăţean rus şi co-fondatorul platformei Telegram. El a fost reţinut sâmbătă în cadrul unei anchete legate de pornografie infantilă, trafic de droguri şi tranzacţii frauduloase şi va rămâne în spatele gratiilor cel puţin până mâine. Presupusa iubită a miliardarului, care era alături de el în momentul arestului, nu este de găsit.

Oficialii ruşi acuză Franţa că face jocurile Statelor Unite, iar reţinerea lui Durov nu este altceva decât o încercare a Casei Albe de a-l soma pe miliardarul cu origini ruse să cedeze controlul asupra platformei. „Este ridicol. Reacţia Franţei la libertatea de exprimare ne este cunoscută de ceva timp. Relaţiile (n.red. – Rusia – Franţa), aşa cum am mai spus, sunt mai rele ca nicodată şi nu e vina noastră”, a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.

4 milioane de noi utilizatori pe platforma Telegram după arestarea lui Durov

Casa Albă nu a comentat arestarea lui Pavel Durov, iar Emmanuel Macron a declarat că arestarea nu a fost în niciun caz o decizie politică. De altfel, preşedintele Franţei este unul dintre utilizatorii fideli ai platformei pe care conversaţiile sunt criptate. Tocmai această secretizare îi nemulţumeşte pe procurorii francezi, care îl acuză pe miliardar, că în spatele respectului pentru intimitatea utilizatorului se ascund infracţiuni legate de pornografie infantilă, trafic de droguri şi tranzacţii frauduloase. 

„Nicio aplicaţie de mesagerie nu este de încredere din punct de vedere al securităţii informaţiilor. Nici Telegram nu este. Din această cauză noi, cei din administraţia de la Kremlin, nu folosim aplicaţiile de mesagerie pentru lucruri oficiale, deoarece ar fi o încălcare a regulamenterlor oficiale şi a eticilor oficiale. Astfel, nimeni nu are ce date să ceară să fie şterse din aplicaţie”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt la Kremlinului. După audieri, garda de corp şi asistenta miliardarului, Julia Vavilova, au fost eliberaţi.

Familia tinerei de 24 de ani spune că nu a mai reuşit să o contacteze după ce a fost eliberată, iar internauţii s-au întrecut în scenarii. Despre rusoaică se spune că este iubita miliardarului, pentru că a fost văzută alături de el inclusiv în vacanţele omului de afaceri, petrecute în locaţii de vis. Experţii în analize de date cred că poliţiştii francezi i-au dat de urmă lui Durov după ce au urmărit cu atenţie postările tinerei pe pe TikTok şi Instagram. Arestarea lui Durov de sâmbătă a avut şi un efect neaşteptat. Încătuşarea lui i-a adus încă 4 milioane de noi utilizatori pe platforma Telegram, cei mai mulţi din Franţa şi Statele Unite.

D.Constantin