-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:11
No menu items!

VIDEO/Cinci mașini au ars în parcarea unui bloc din Galați. Focul a fost pus intenționat

spot_img

Cinci mașini au ars, în noaptea de marți spre miercuri, în parcarea unui bloc din zona centrală a municipiului Galaţi. Focul a fost provocat intenţionat, ancheta fiind preluată de Poliţie.

Incendiul a izbucnit într-o parcare de pe strada Brăilei din Galaţi. Cinci maşini au fost cuprinse de foc, iar flăcările erau atât de mari, încât alimentate de vânt, riscau să producă pagube şi la blocul din imediata apropiere.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galați a transmis că la faţa locului au intervenit două autospeciale de pompieri cu apă şi spumă şi au stins focul.

La momentul sosirii primului echipaj de pompieri, patru mașini ardeau violent. Ele au fost distruse complet de flăcări. Al cincilea autoturism a fost salvat parţial.

După ce au stins incendiul, pompierii au stabilit şi cauza. Cineva a dat foc intenţionat uneia dintre maşini, iar flăcările s-au propagate la celelalte. Ancheta a fost preluată de Poliţia Galaţi.

„Din primele cercetări, cauza probabilă a incendiului este acţiunea intenţionată, folosirea cu intenţie a sursei de aprindere şi a combustibilului pentru a genera incendiul”, a declarat col. Eugen Chiriţă, de la ISU Galați.

                                                                                                                  Adina Silav

SURSA FOTO: monitoruldegalati.ro; SURSA VIDEO:ISU Galați