1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:15
No menu items!

VIDEO. Charles al III-lea, la Palatul Cotroceni. Regele salută garda în limba română

spot_img

Majestatea Sa Regele Charles al III-lea a ajuns vineri în România și a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Primirea oficială a avut loc pe Platoul Marinescu. Regele a salutat garda în limba română.

În cadrul ceremoniei de la Palatul Cotroceni au fost intonate cele două imnurile României şi Marii Britanii. Regele Charles al III-lea a primit salutul Gărzii de onoare şi a salutat în română: ”Bună ziua!”.

Potrivit programului transmis de Administraţia Prezidenţială, Klaus Iohannis și Majestatea Sa Regele Charles al III-lea vor avea convorbiri tête-à-tête şi o întâlnire cu autorităţi, reprezentanţi ai societăţii civile şi Corpul Diplomatic.

Regele Charles al III-lea nu este însoţit de Regina Camilla, soţia sa. Regele se va deplasa, în timpul vizitei în România, şi la reşedinţa sa de la Viscri.

Ultima vizită în România a Alteţei Sale Regale Charles, pe atunci Prinţ de Wales, a avut loc în luna mai 2022.

R. Dan