Polițiștii l-au identificat pe șoferul din Alba, care a întors mașina pe A1 și a circulat cu viteză pe contrasens.
Șoferul unui autoturism Seat, înmatriculat în județul Alba, a fost filmat și reclamat la poliție după ce a întors pe autostradă, în județul Sibiu.
Fapta semnalată într-un video publicat pe o rețea de socializare s-a petrecut duminică, 23 aprilie, în jurul orei 15:45. Acesta ar fi circulat pe contrasens, pe autostrada A1 Sibiu-Deva, pe direcția Sibiu – Sebeș.
”Din cercetări a rezultat că autoturismul ar fi fost condus de un bărbat de 59 de ani, din localitatea Jidvei, județul Alba. Față de acesta, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 1.305 de lei, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar, complementar, a fost dispusă măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 120 de zile, începând cu data de 24 aprilie 2023”, au transmis oamenii legii.
Adina Silav