-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:08
No menu items!

VIDEO. Carnagiu pe o autostradă din Turcia. Sensul spre Istanbul a fost închis circulaţiei

spot_img

10 morţi şi 59 de răniţi, după un accident în lanţ înfiorător pe autostrada Marmara Nord din Turcia. Sensul spre Istanbul a fost închis circulaţiei.

Bilanţ tragic în Turcia, în urma unui accident în lanţ înfiorător produs joi dimineaţă. Potrivit CNN Turk, zece oameni au murit şi 59 au fost răniţi, după ce 7 vehicule s-au ciocnit pe autostrada Marmara Nord din provincia Sakarya, în nord-vestul ţării.

În carambolul teribil au fost implicate șapte vehicule, inclusiv trei autobuze și un camion.

Alerta a fost dată în jurul orei 04.30, la locul tragediei intervenind rapid numeroşi pompieri, 112 echipe de urgență sanitară, polițişti şi jandarmi.

„În accident au murit 10 persoane și 59 au fost rănite, dintre care 8 grav. Răniții au fost transportați la spitale cu 30 de ambulanțe. Se face tot ce este necesar pentru ca răniții, al căror tratament continuă, să-și recapete sănătatea”, a declarat ministrul turc al Sănătății, Fahrettin Koca.

Cauza accidentului nu a fost încă stabilită. Se pare că în zonă era ceață densă în momentul producerii tragediei. În urma accidentului, sensul spre Istanbul a fost închis circulației.

D.Constantin