4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:39
No menu items!

VIDEO. Avocata lui Vlad Pascu dă sfaturi juridice pe Tik Tok: „Dacă ai omorât un om, scapă tu cum poți!”,

spot_img

Avocata lui Vlad Pascu, șoferul drogat din 2 Mai care a omorât doi tineri, a apărut în ipostaze incendiare pe TikTok. Sorina s-a filmat pe ritmurile unei melodii a trupei BUG Mafia. Ea a apărut și la arestul unde se află Vlad Pascu și a vorbit aproximativ o oră cu el, potrivit Observator.

Vlad Pascu a fost apărat în primă fază de o avocată care a declarat că el nu s-a drogat niciodată și face parte dintr-o familie simplă, normală și nu este copilul unor oameni bogați. Informațiile care au apărut, ulterior, în spațiul public au contrazis acest lucru, părinții lui, Mihai și Miruna Pascu, având 300 de proprietăți pe numele lor.

Nu știm dacă aceasta a fost înlocuită, cert este că de cazul său se va ocupa si o altă avocată care este influenceriță. Ea oferă pe Tik Tok sfaturi juridice cu dedicații muzicale: „Dacă ai omorât un om, scapă tu cum poți!”

Avocata pune în descrierile videoclipurilor pe care le realizează diferite articole din codul penal, unele dintre ele vizând chiar conducerea sub influența drogurilor. Avocata are peste 30 de mii de urmăritori.

”Tu dormi? Nu dormi! Dacă știi, frate, sa furi, fura tu cum știi! Dacă poți frate sa bei, atunci bea tu pentru toți! Dacă ai omorât un om, scapă tu cum poți!”, este piesa care se aude în videoclipurile avocatei de pe TikTok.

Avocata s-a prezentat în cursul zilei de joi la arestul IPJ, unde a discutat cu Vlad Pascu, dar la ieșire a refuzat să facă orice fel de declarație. În viața de zi cu zi, ea nu este la fel de activă ca pe TikTok, acolo unde se filmează pe versuri controversate, având Codul Penal în mână.

”Nu fac declarații! Vă dați seama că dacă voiam să dau declarații, ieșeam până acum cu un comunicat de presă”, au fost singurele cuvinte ale femeii la sediul Poliţiei.

D.Constantin