-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:11
No menu items!

VIDEO. Avionul ucrainean, care s-a prăbușit în Grecia, ducea armament în Bangladesh

spot_img

Avionul cargo, care s-a prăbuşit sâmbătă seară lângă localitatea Paleochori Kavalas, din nordul Greciei, transporta 11,5 tone de produse de apărare în Bangladesh.

“Aeronava ucraineană An-12 care a căzut în Grecia transporta 11,5 tone de produse de apărare din Serbia în Bangladesh”, a anunțat Ministerul sârb al Apărării, potrivit Nexta.

Avionul decolase din oraşul sârbesc Nis şi se îndrepta spre capitala iordaniană Amman. Pilotul a raportat probleme la motor şi a cerut autorizarea aterizării de urgenţă pe aeroportul din Kavala, însă aparatul de zbor nu a reuşit să facă această manevră şi s-a prăbuşit la aproximativ 40 de kilometri de aeroport.

În cădere avionul a distrus mai mulţi stâlpi de electricitate, satele din zonă rămânând temporar fără energie electrică.

Toți cei opt membri ai echipajului au murit.

Locuitorii de pe o rază de 2 kilometri în jurul locului prăbuşirii au fost sfătuiţi de Protecţia Civilă elenă să ţină ferestrele închise şi să nu pornească aparatele de aer condiţionat.

Guvernatorul regional a declarat că așteaptă evaluări ale experților pentru a stabili dacă materialul de război transportat de aeronava de transport este periculos pentru siguranța publică, scrie iefimerida.gr.

„Există neliniște, așteptăm aprecierile pirotehnicienilor și ai altor experți ai Pompierilor, pentru a avea o imagine completă. Nu există niciun motiv de evacuare a localităților din apropierea zonei în care s-a prăbușit aeronava, în condițiile în care nu există surse de foc și nu sunt degajări de fum în direcția zonelor rezidențiale”, a spus Metios.

Potrivit informațiilor transmise de SKAI, la fața locului s-au deplasat experți în apărare biologică și nucleară, la ordinul Ministerului Apărării grec.

Potrivit aceleiași surse, este vorba despre 14 persoane care vor face cercetări la fața locului.

Anterior, Marios Apostolidis, șeful echipei operaționale din Kavala, a declarat că „pompierii cu echipamente speciale și instrumente de măsură s-au apropiat de punctul de impact al aeronavei și au văzut de aproape fuselajul și alte părți ale acestuia împrăștiate pe câmpuri”.

Acesta a subliniat că din ancheta la fața locului  s-a constatat că există „o substanță albă de origine necunoscută, însă instrumentele de măsură nu au arătat nimic alarmant”.

                                                                                                                   Adina Silav

SURSA FOTO: airlive.net