-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:02
No menu items!

VIDEO Aso, cel mai mare vulcan al Japoniei a început să erupă

spot_img

Vulcanul de pe muntele Aso, cel mai mare din Japonia și printre primii în lume, a început să erupă, miercuri. Norii de cenușă au creat imagini spectaculoase.

Situat în sud-vestul Japoniei, vulcanul de pe muntele Aso a început să erupă miercuri dimineața. Potrivit presei locale, norii denși de cenușă s-au ridicat până la o altitudine de 3.500 de metri.

Oamenii care locuiesc în apropierea zonei afectate, insula Kyushu, cea mai sud-vestică dintre cele principale ale arhipelagului nipon, au primit avertizări din partea autorităților să nu se apropie de vulcanul cu o altitudine de 1.592 de metri.

Totodată, persoanele care sunt în apropierea muntelui ”trebuie să fie atente la rocile de mari dimensiuni şi la scurgerile de materiale piroclastice”, a atenționat Tomoaki Ozaki, un responsabil din cadrul Agenţiei meteorologice nipone, cu prilejul unei conferinţe de presă televizate, potrivit AFP, scie Agerpres.