3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:52
No menu items!

VIDEO. Aproape 1.000 de militari ucraineni din Azovstal s-ar fi predat, anunță Moscova. Soarta lor rămâne incertă

spot_img

În total 959 de militari ucraineni, baricadaţi în oţelăra Azovstal din Mariupol, s-au predat începând de luni, anunţă miercuri Ministerul rus al Apărării, relatează AFP. Soarta acestora rămâne, însă, neclară: în timp ce ministrul ucrainean al Apărării declara că aceștia vor face obiectul unui schimb de prizonieri, unii oficiali ruși au transmis că soldații ar putea fi judecați și executați.

„În ultimele 24 de ore, 694 de combatanţi, inclusiv 29 răniţi, s-au declarat przonieri. De la 16 mai, 959 de combatanţi, inclusiv 90 răniţi, s-au declarat prizonieri”, precizează, într-un comunicat, Ministerul rus al Apărării.

Potrivit ministerului, 51 dintre militarii ucraineni răniţi au fost spitalizaţi la Novoazovsk, o localitate aflată sub controlul ruşilor şi aliaţilor separatişti proruşi. Ministerul rus al Apărării nu a oferit, însă, nicio informaţie despre despre soarta acestor prizonieri.

Autorităţile ruse au anunţat în mai multe rânduri că ele nu-i consideră, cel puţin pe o parte dintre ei, drept militari, ci combatanţi neonazişti.

Autorităţile ucrainene vor, la rândul lor, să organizeze un schimb de prizonieri.

Aceşti militari ucraineni erau baricadaţi în galerii subterane ale imensei oţelării Azovstal din Mariupol şi au devenit un simbol internaţional al rezistenţei în faţa ofensivei ruse, lansată la 24 februarie.

Raluca Dan