-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:32
No menu items!

VIDEO. Apocalipsa din Tenerife: focul a cuprins insula, mii de oameni evacuați

spot_img

Peste 26.000 de persoane au fost evacuate în condiţiile în care amplul incendiu izbucnit marţi seara pe insula turistică spaniolă Tenerife continuă să se extindă, au anunţat sâmbătă serviciile pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, informează AFP, conform Agerpres.

„Estimări provizorii sugerează că peste 26.000 de persoane au fost evacuate”, au scris serviciile pentru intervenţii în situaţii de urgenţă pe reţeaua socială X (fostă Twitter).

Incendiul, care s-a declanşat într-o parte montană din nord-estul insulei, s-a extins în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă din cauza condiţiilor meteo extrem de dificile, cu rafale de vânt puternice şi temperaturi mai ridicate decât în mod obişnuit.

Acesta este „cel mai complex” incendiu din ultimele decenii pentru arhipelagul Canare, potrivit autorităţilor.

Vineri, autorităţile au informat că 4.500 de persoane au fost evacuate de la declanşarea incendiului, însă sâmbătă dimineaţa alte cinci municipalităţi au fost evacuate din zonă.

Şeful serviciilor forestiere, Pedro Martinez, a declarat sâmbătă la prânz pentru jurnalişti că perimetrul incendiului s-a extins mult în timpul nopţii.

D.Constantin