3.1 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 8:02
No menu items!

VIDEO. Americanii au pierdut o dronă și în România. Valoarea uriașă a unei drone MQ-9

spot_img

General Atomics MQ-9 Reaper, dronă militară americană, cunoscută și sub denumirea de Predator B. MQ-9, care ar fi fost interceptată marți de două avioane de vânătoare rusești, este o dronă militară folosită de Forțele Aeriene Americane pentru misiuni de supraveghere și intervenții militare. Americanii au mai pierdut una, anul trecut, în vară, când o astfel de dronă s-a prăbușit în apropiere de baza aeriană de la Câmpia Turzii.

MQ-9 Reaper este un vehicul aerian fără pilot (UAV), dezvoltat de General Atomics Aeronautical Systems (GA-ASI) pentru Forțele Aeriene ale Statelor Unite. Ulterior, datorită succesului pe care l-a avut, a fost vândut și altor țări.

MQ-9 este primul UAV conceput atât pentru vânătoare cât și pentru supravegherea de lungă durată, la altitudine mare. Aeronava este monitorizată și controlată de către un echipaj de zbor în stația de control la sol (GCS).

În 2008, o parte a Aviației Americane a început tranziția de la avioanele de luptă pilotate F-16 la MQ-9A Reapers, iar cifrele din martie 2011, arată că Forțele Aeriene ale SUA antrenau mai mulți piloți pentru drone decât pentru orice alt sistem de arme.

Un sistem tipic MQ-9 este format din mai multe drone, o stație de control la sol, echipamente de comunicații, piese de întreținere și personal. Un echipaj de zbor militar cu un UAV include un pilot, un operator de senzori și un coordonator al misiunii.

Cât costă un MQ-9 Reaper

O analiză Forbes din 2020 arată că la vremea respectivă o dronă MQ-9 Reaper costa 32 de milioane de dolari. Pe de altă parte, cifrele Forțelor Aeriene arată, pe site-ul propriu, actualizat în 2021 că un sistem format din patru avioane cu senzori, stație de control la sol și legătură prin satelit Predator Primary costă 56,5 milioane de dolari.

„Forțele Aeriene au lansat o solicitare de informații pentru o dronă de generație următoare care să înlocuiască MQ-9 Reaper. Noua aeronavă fără pilot, care ar trebui să intre în serviciu în 2031, va avea inteligență artificială încorporată pentru a zbura singură și a învăța din experiență. Cu toate acestea, Forțele Aeriene își doresc un salt înainte într-un alt domeniu, mai crucial: costul. Pentru că ceea ce au nevoie cu adevărat este un Reaper mai ieftin. În 2008, acestea costau 14 milioane de dolari bucata, dar cele mai recente cifre ale bugetului Forțelor Aeriene arată că fiecare nou Reaper costă 32 de milioane de dolari. Asta le face și mai scumpe decât costisitorul elicopter de atac AH-64E Apache, de top. Este mult pentru ceea ce se presupune, în esență, a fi o dronă consumabilă”, scria Forbes în 2020.

 

Caracteristici generale ale unui MQ-9

Echipaj: 0 la bord, 2 la stația de la sol

Lungime: 11 m

Anvergura aripilor: 20 m

Înălțime: 3,81 m

Greutatea când este gol: 2.223 kg

Greutatea maximă la decolare: 4.760 kg

Capacitate combustibil: 1.800 kg

Sarcină utilă: 3.800 lb (1.700 kg)

Motor: 1 × Honeywell TPE331-10 turbopropulsor, 900 CP (671 kW) cu control electronic digital al motorului (DEEC), potrivit US Air Force.

Performanţa unui MQ-9

Viteza maximă: 482 km/h

Viteza de croazieră: 313 km/h

Raza de acțiune: 1.900 km

Autonomie: 14 ore complet încărcat

Altitudine maximă: 15.420 m

Altitudine operațională: 7.500m

Armament disponibil pe MQ-9: Pot fi transportate până la 4 rachete aer-sol AGM-114 Hellfire sau patru rachete Hellfire și două bombe GBU-12 Paveway II de 230 kg, ghidate cu laser.

Muniția de atac direct comun (JDAM)-GBU-38 de 230 kg. În funcție de cerințele misiunii, MQ-9 Reaper poate transporta mai multe rachete AIM-9X Block 2.

Dronă, prăbușită în apropiere de baza aeriană de la Câmpia Turzii

O dronă militară americană MQ-9 Reaper, aflată într-o misiune de supraveghere, s-a prăbușit în iulie 2022, în apropiere de baza aeriană de la Câmpia Turzii, unde se află și militari americani.

Incidentul s-a produs în timpul unei misiuni de antrenament. Drona a căzut într-o zonă nelocuită și nu au fost victime.

Drona, fără armament la bord, s-ar fi prăbușit atunci când se apropia de aterizare, după finalizarea misiunii în care a fost, locul prăbușirii fiind la circa 2-3 kilometri de baza aeriană. 

O drona americană MQ-9 „Reaper” ar fi fost interceptată marți de două avioane de vânătoare rusești și doborâtă de unul din acestea. Aparatul a decolat dimineața de la baza aeriană din România, pornind într-o misiune de recunoaștere programată, care durează în mod normal între 9-10 ore.

                                                                                                                 Adina Silav