4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:05
No menu items!

VIDEO. Alertă in Turcia. Mai multe cutremure au speriat oamenii care și-au părăsit locuințele

spot_img

O serie de cutremure de diverse magnitudini, cel mai puternic de 5,6, a zguduit centrul Turciei, fără să facă victime, dar a plasat regiunea în alertă, anunţă autorităţile, relatează AFP.Cel puţin trei cutremure au fost resimţite joi seara, 18 aprilie, în regiunea Tokat, situată între coasta la Marea Neagră şi nordul Anatoliei, inclusiv unul de magnitudinea 5,6, soldat cu un rănit şi pagube materiale, a anunţat joi seara ministrul turc al Sănătăţii Sharretin Coca.

„Vehicule de intervenţie şi ambulanţe au fost trimise la faţa locului”, a anunţat pe X ministrul. Agenţia locală de presă AHI a anunţat cinci răniţi în rândul locuitorilor panicaţi, care încercau să fugă din case.Cel mai puternic dintre seisme a fost resimţit în oraşul de coastă Samsun, unde nu s-a raportat nicio victimă.

Ministrul turc de Interne Ali Verlikaya a anunţat că „urmăreşte situaţia”, iar guvernatorul districtului Tokat, unde s-a aflat epicentrul, şi o delegaţie a Agenţiei guvernamentale turce de salvare AFAD s-au dus la faţa locului.Potrivit AFAD, epicentrul a fost localizat la 5,25 de kilometri adâncime, iar cutremurul a fost urmat de trei replici, resimţite în principalul oraş din regiune, Sivas.

Primul cutremur a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în satul Yozgat.Toate cutremurele şi replicile lor au fost întegistrate la o adâncime de mai puţin de şase kilometri, anunţă AFAD.În mai multe districte din regiune, guvernatorii au decis să închidă şcolile timp de 24 de ore şi să deschidă centre sportive şi centre instituţionale pe care le-au pus la dispoziţia locuitorilor care au vrut să-şi evacueze domiciliul.

D.Constantin