4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:31
No menu items!

VIDEO Accident inedit la Cluj. O basculantă cu 30 de tone de nisip s-a răsturnată peste un balcon

spot_img

O basculantă care transporta 30 de tone de nisip s-a răsturnat, joi, peste balconul unui apartament aflat la parterul unui bloc din localitatea Floreşti, judeţul Cluj.

Accidentul a avut loc pe strada Teilor din localitatea Floreşti, locatarii imobilului alertând în jurul orei 10.20 autoritățile.

“Prin centrul Operaţional al unităţii s-a solicitat dislocarea la faţa locului a echipelor furnizorilor de utilităţi, gaz şi electricitate, precum şi a inspectorilor de stat în construcţii pentru evaluarea siguranţei construcţiei, având în vedere că pe balconul afectat se vedeau mai multe crăpături proeminente”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.

Pompierii sosiți la fața locului au constatat că doar o parte din încărcătura de nisip s-a răsturnat peste balcon, fără a surprinde sau vătăma vreo persoană.

“Inspectorii de stat în construcții au evaluat situația la fața locului și au concluzionat faptul că structura de rezistență a imobilului nu a fost afectată, fisurile vizibile fiind înregistrate la lucrări de zidărie amenajate ulterior finalizării construcției blocului de locuințe, de către proprietarul apartamentului de la parter”, au declarat reprezentanții ISU Cluj.

Polițiștii au deschis o anchetă în urma acestui accident, pagubele produse de răsturnarea autobasculantei fiind însemnate.