1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 20:02
No menu items!

VIDEO A fost lansată schema de ajutor pentru HORECA. Cum se acordă banii. Năsui: „Nu există primul venit, primul servit”

spot_img

Ministerul Economiei a lansat, marţi, schema de ajutor pentru industria HoReCa. Ministrul Claudiu Năsui a explicat întreaga procedură a înscrierii și până la primirea banilor într-un tutorial pe facebook. „Banii nu se vor da pe principiul primul venit, primul servit”, a precizat Năsui.

Schema de despăgubire pentru sectorul HoReCa a fost lansată marţi, iar aplicaţiile se pot depune până la data de 20 iulie. Procesul de înscriere este în întregime online, iar acesta este explicat pas cu pas într-un tutorial postat pe Facebook.

„Nu vă trebuie decât maximum 3 documente: autorizaţia de funcţionare din 2019 şi 2020 şi un raport de expertiză despre provenienţa pe CAEN-uri a cifrei de afaceri pe care o poate furniza orice expert contabil sau auditor.
Banii nu se vor da pe principiul primul venit, primul servit, ci vor fi daţi pentru toată lumea. Dacă se depăşeşte bugetul, vor fi împărţiţi proporţional la toţi. Deci nu există niciun stimulent să aplice cineva la începutul perioadei de aplicare şi nici la final”, a precizat Năsui.

Bugetul alocat acestui tip de ajutor de stat este estimat la 500 de milioane de euro, echivalent în lei, iar bugetul alocat Schemei pentru anul bugetar 2021, aprobat prin Legea nr. 15/2021 a Bugetului de Stat pentru anul 2021, este de 2,5 miliarde de lei.

Formularul electronic de înscriere în cadrul “schemei Horeca” va fi activ pe link-ul granturi.imm.gov.ro, începând de marţi, 29 iunie, ora 10.00 și va rămâne activ timp de 10 zile lucrătoare de la demararea înscrierii, până la ora 20:00 a ultimei zile de înscriere, respectiv luni, 12 iulie, ora 20:00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere.