-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:06
No menu items!

Victoria ANAF. Bătrână condamnată la închisoare pentru un prejudiciu de 290 lei

spot_img

O brăileancă în vârstă de 59 de ani a fost condamnată la opt luni de închisoare cu suspendare pentru că nu și-a declarat veniturile obținute din închirierea unei case.

Potrivit obiectivbr.ro, Maria Avram, de 59 de ani, a fost trimisă în judecată anul trecut, pentru evaziune fiscală, după ce a închiriat casa unei familii, timp de câteva luni, fără să încheie contract şi fără să declare veniturile obţinute la ANAF. Femeia trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii şi să urmeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială organizate de Serviciul de Probaţiune Brăila sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Decizia vine în ciuda faptului că femeia a achitat prejudiciul cauzat ANAF – DGFRP Galaţi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, respectiv suma de 290 lei, aspect consemnat de instanță. Condamnarea Mariei Avram a rămas definitivă prin neapelare, informează obiectvbr.ro.

Maria Avram a fost trimisă în judecată în vara anului trecut, după ce a obţinut, timp de câteva luni, venituri din închirierea unei case pe care o deţine pe strada Enăchiţă Văcărescu. Ancheta în dosarul brăilencei acuzate de evaziune fiscală a început în decembrie 2015, după ce poliţiştii brăileni au fost sesizați de niște vecini.

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în perioada iunie – noiembrie 2015, soţii Şişu din Brăila au locuit împreună cu cei trei copii ai lor în imobilul situat pe strada Enăchiţă Văcărescu, proprietatea inculpatei Maria Avram.  Avram nu locuia pe strada Enăchiţă Văcărescu, ci pe strada Alecu Russo. Potrivit înţelegerii anterioare, chiriaşii i-au plătit proprietarei o chirie de 300 lei lunar, însă fără să fi încheiat un contract de închiriere între părţi, potrivit legii, şi fără să fie emise chitanţe. Totodată, precizează procurorii care s-au ocupat de caz, chiriaşii au fost aceia care au achitat lunar utilităţile imobilului situat pe strada Enăchiţă Văcărescu. Plata chiriei se făcea până pe data de 7 ale lunii în curs.

Potrivit declaraţiilor date de Maria Avram la poliţie, începând cu luna iunie 2015, aceasta a primit cu chirie familia Şişu, de la care care a încasat, lunar, suma de 300 de lei. Maria Avram a recunoscut în faţa poliţiştilor că nu a încheiat niciun contract de închiriere şi nu a declarat veniturile obţinute organelor fiscale, respectiv ANAF – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila.

Olimpia Diaconiuc