1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:06
No menu items!

Victor Ponta publică o nouă fotografie cu Dragnea, Maior și Coldea

spot_img

Liderul Pro România, Victor Ponta, fost premier al României, a făcut publică, luni seara, la postul B1 TV, o nouă fotografie cu Liviu Dragnea, alături de fostul șef al SRI, George Maior, dar și de prim-adjunctul acestuia, generalul Florian Coldea. 

„E o poză de la ziua cuiva. Am fost și eu acolo. E o poză din 2014, nu e nimic ilegal. Dacă mă supără, mai scot poze, că mai am. Domnul Dragnea a fost foarte util și pentru mine, și pentru Mircea Geoană. Făcea ceea ce noi nu făceam, gestionarea baronilor. Îi chema pe un fond de vânătoare și discuta. Eu nu aveam cum, că nu am fond de vânătoare. E un mod medieval”, a spus Ponta. 

„Ce știu sigur e că în septembrie 2015, domnul Dragnea, cu domnul Dâncu, cu domnul Coldea, a încercat să negocieze cu Klaus Iohannis. Zicea că îmi va retrage sprijinul politic, doar să îl pună pe Dâncu premier. Iohannis nu a zis nici da, nici nu, în stilul său. (…)Primul nostru conflict a fost în 2012, când nu am vrut să îl pun ministru de Interne. De față era și Crin Antonescu și Eduard Hellvig, șeful SRI de acum.”, a mai spus Victor Ponta.

Ponta a mai precizat că deține aproximativ 20 de fotografii similare, dar va publica doar „câte una pe zi”.

R.D.