-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:43
No menu items!

Victor Ponta, la slujba de Sfânta Parascheva. Câteva mii de persoane la Catedrala Mitropolitană din Iaşi UPDATE

spot_img

slujba-iasi

  • UPDATE

Victor Ponta a ajuns la Catedrala Mitropolitană în jurul orei 10.45, după ce înainte s-a oprit, pentru câteva minute, la Primăria Iaşi, aflată vizavi, de acolo venind însoţit de primarul Gheorghe Nichita, vicepreşedinte PSD.

Pe culoarul spre scena amenajată în faţa Catedralei Mitropolitane, unde este oficiată slujba şi unde se află oficialităţile, Ponta a fost aplaudat de câteva persoane, în timp ce din mulţime i s-a strigat: „Măriţi pensiile!”.

Câteva mii de persoane asistă, luni dimineaţă, la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în faţa bisericii fiind peste 25.000 de pelerini care aşteaptă la rând pentru a ajunge la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Sfânta Liturghie a început în jurul orei 9.00, pe pietonalul Ştefan cel Mare, şi nu în curtea instuţiei, ca în anii trecuţi, fiind oficiată de zeci de preoţi, în frunte cu mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan.

Slujba este oficiată pe o scenă amplasată în faţa Catedralei Mitropolitane, iar lângă aceasta există alte două scene pe care se află câteva zeci de oficialităţi – autorităţi locale, judeţene, politicieni, între care Elena Udrea, Varujan Vosganian, primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniței. Liberalii Relu Fenechiu, Mircea Diaconu şi Norica Nicolai asistă şi ei la slujbă, însă în mulţime. Întrebat de ce nu a urcat pe scena unde se află ceilalţi politicieni, Mircea Diaconu a răspuns: „Pe scenă trebuie să stea doar preoţii. Jos, umilinţă”. La ceremonia religioasă de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi este aşteptat, în jurul orei 10.30, şi premierul Victor Ponta.

Pe de altă parte, pe străzile din spatele Catedralei Mitopolitane, peste 25.000 de pelerini aşteaptă la rând pentru a se închina la moaştele Sfintei Parscheva, jandarmii estimând că lungimea rândului depăşeşte doi kilometri şi jumătate.

Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei Iaşi, de vineri dimineaţă, când pe esplanada din curtea Mitropoliei a fost scoasă racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Simeon, peste 130.000 de credincioşi au venit să se închine la acestea.

De la începutul pelerinajului şi până luni au existat 730 de situaţii în care a fost acordat primul ajutor unor persoane cărora li s-a făcut rău la rând. După Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, va avea loc masa pelerinilor, urmând să fie împărţite peste 65.000 de sarmale. Potrivit autorităţilor locale, a fost pregătită şi o sarma uriaşă, formată din 800 de sarmale obişnuite, care va fi desfăcută în faţa credincioşilor.

În anii anteriori, în zona în care s-au servit sarmale de Sfânta Parascheva oamenii s-au îmbrâncit, jandarmii fiind nevoiţi să intervină pentru a calma spiritele. Anul trecut, în perimetrul respectiv au fost montate garduri metalice, iar poliţiştii locali au permis accesul către oalele cu sarmale, în grupuri de câte 50 de persoane.

Sfânta Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

R.D.