3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:53
No menu items!

Victor Ponta, la bilanțul MAI: Vreau să vă mulțumesc în special pentru modul în care au fost gestionate situațiile dificile

spot_img

Ponta_Oprea_MAI_SZ

Prezent, marți, la bilanțul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), premierul Victor Ponta a ținut să le mulțumească polițiștilor, jandarmilor și pompierilor pentru întreaga activitate și, în special, pentru modul în care au fost gestionate situațiile dificile.

Premierul i-a asigurat apoi pe angajații Internelor de tot sprijinul lui, atâta vreme cât își vor face datoria.

Ponta a reluat ideea lansată de ministrul Gabriel Oprea, vicepremier pentru securitate națională, subliniind: „Am un mare RESPECT pentru cei care se află în slujba legii”. Premierul a arătat apoi că o formă de a-și arăta respectul a fost aceea că a sprijinit angajarea absolvenților Academiei de Poliție, reîntregirea salariilor angajaților MAI, dar și plata restanțelor privind alte drepturi salariale.

Victor Ponta a garantat sprijinul său pentru ceea ce înseamnă stabilitate și independență în MAI. Premierul a ținut să atragă atenția că MAI are unul dintre cei mai bătăioși miniștri, care a dovedit, în mandatele anterioare, că se luptă pentru oamenii săi și pentru drepturile acestora.

La rândul lui, ministrul Gabriel Oprea, vicepremier pentru securitate națională, le-a cerut angajaților MAI să dea dovadă și în viitor de rigoare în executarea sarcinilor de serviciu și să nu manifeste „nicio toleranță” în aplicarea legii.

La acest moment de bilanț vreau să îmi exprim o dorință, vreau ca legea să fie respectată la fel de toată lumea (…). Nouă ne revine datoria de a aduce legea în stradă, nouă ne revine datoria de a aplica și garanta respectarea cadrului normativ, de a sancționa derapajele și să dăm încredere oamenilor cinstiți din România. În aceste condiții, vă cer să fiți extrem de riguroși în activitatea pe care o desfășurați pe teren, să nu aveți nicio ezitare și nicio toleranță în fața încălcării legii. Nu uitați că legea este arma cea mai importantă pe care o aveți cu dumneavostră în fiecare clipă a activității pe care o desfășurați și faceți uz de ea în lupta pe care o dați cu fenomenul infracțional. Infractorii nu pot fi opriți decât prin mijloace ferme și legale. Acționați cu toată fermitatea și în deplină legalitate. Este un mesaj important pe care vreau să îl transmit tuturor colegilor care ne văd la această videoconferință.

Gabriel Oprea

ministrul afacerilor interne, vicepremier pentru securitate națională

Potrivit ministrului, toți care poartă însemnele MAI merită tot respectul. „Nimeni nu poate să dea ordine din birou, cine nu știe să comande, să conducă și să dea exemplu personal nu are autoritate. Autoritatea se câștigă„, a spus ministrul de interne.

Gabriel Oprea a apreciat munca polițiștilor pe parcursul anului 2013 și a prezentat succint prioritățile pentru 2014, subliniind că „munca în echipă” este cea care aduce cele mai bune rezultate, astfel încât noul bilanț să fie mai bun.

Raluca Dan