2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:51
No menu items!

Victor Ponta ia și el în calcul varianta suspendării lui Traian Băsescu

spot_img

Liderul PSD a spus că se vor aplica prevederile Constituției, dacă președintele se va comporta ca șef de campanie al Elenei Udrea

tariceanu-ponta

Președintele PSD, Victor Ponta, ia și el în calcul o posibilă suspendare a lui Traian Băsescu, dându-i astfel dreptate liderului Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu Tăriceanu, care a lansat această idee.

Liderul PSD a declarat, vineri, la Tulcea, că, deși nu-și dorește o criză politică, printr-o eventuală suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu, este luată în calcul această prevedere Consituțională, atâta vreme cât șeful statului încalcă legea.

Este foarte corect ce a spus domnul Călin Popescu Tăriceanu. Dacă Traian Băsescu se va manifesta ca șef de campanie al Elenei Udrea, vom aplica prevederile constituționale privind suspendarea. Nu-mi doresc o criză politică, dar Traian Băsescu va căuta să facă cât mai mult rău până în ultima zi a mandatului său

Victor Ponta
președintele PSD

Valeriu Motoc