11.8 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 17:28
No menu items!

Victor Ponta anunță o nouă vizită în China anul viitor

spot_img

ponta

Premierul Victor Ponta a anunțat joi că a discutat cu primul-ministru chinez despre o nouă vizită în China anul viitor.

„Am discutat și astăzi de dimineață că dorim să ne revedem anul viitor, la Beijing, pentru că se împlinesc 65 de ani de relații diplomatice — România a fost printre primele țări care au recunoscut Republica Populară Chineză—, ocazie cu care, de fapt, să facem un ‘follow up’ al acestei vizite, să vedem în ce stadiu suntem, după șase-șapte luni, cu proiectele pe care le-am demarat. Așa încât anul viitor vom ști mai multe, odată cu întâlnirea de la Beijing”, a afirmat Victor Ponta după plecarea din România a premierului Li Keqiang.

Șeful Executivului a apreciat atitudinea „neașteptat de deschisă” a premierului chinez față de România.

„Cred că, în primul rând, discursul din Parlament a fost un discurs neașteptat de deschis și de informal până la urmă. E o anumită tradiție a discursurilor și faptul că s-a abătut de la ceea ce avea ca discurs scris pentru niște observații extrem de personale este lucrul cel mai important și, sincer, mai puțin așteptat, dar în sens pozitiv”, a spus Victor Ponta.

A.V.