Premierul a avizat eliberarea din închisoare a unei femei de 70 de ani, condamnată după o ceartă cu o vecină
Prezent la o emisiune televizată, premierul Victor Ponta a declarat că zilele trecute a contrasemnat o grațiere acordată de președintele Traian Băsescu unei femei de 70 de ani, care fusese condamnată la 3 ani de închisoare cu executare după o ceartă cu o vecină.
Sensul graţierii e de a îndrepta situaţii punctuale, dar infracţiunile cu violenţă şi de mare corupţie… nu voi uza de dreptul constituţional de a le graţia, dacă voi fi președinte. De asemenea, nu voi grația persoane condamnate pentru omor, tâlhărie, alte fapte cu violență – le consider cele mai grave. Și niciodată nu voi grația persoane condamnate pentru fapte de corupție.
Victor Ponta
premier
În cadrul aceleiași emisiuni, la România TV, Victor Ponta l-a avut alături pe Călin Popescu-Tăriceanu, propus ca premier în cazul în care el va câștiga alegerile prezidențiale. Chestionat dacă s-a renunțat la suspendarea lui Băsescu mai devreme decât se termină mandatul său, așa cum susținea Tăriceanu, Ponta a declarat că e de evitat, mai ales în această perioadă, o criză politică. Întrebat în continuare că dacă Băsescu își va finaliza mandatul la termen, va beneficia de casă și pensie, Victor Ponta a răspuns că Vila Lac 2, unde vrea Băsescu să se retragă, va fi donată de RA-APPS unei fundații care urmărește performanțele sportive, iar în ceea ce îl privește pe Băsescu, sunt și alte soluții.
Dacă nu modificăm legea până atunci. Un preşedinte care a beneficiat de casă de la stat, să nu poată beneficia de locuinţă după finalizarea mandatului.
Victor Ponta
premier