3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 14:01
No menu items!

Vicepreședintele CSM, Daniel Horodniceanu, vizat de o anchetă penală. Decizia Înaltei Curți

spot_img

După ce a scăpat de sancțiuni disciplinare după scandalul cu poliția în traficvicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Horodniceanu, este vizat de o anchetă penală. Judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis începerea urmării penale, într-un dosar în care Horodniceanu este acuzat de un om de afaceri din Iași de abuz în serviciu și fals intelectual. 

„Admite plângerea formulată de petentul Zămosteanu Cristin (fost Ungureanu). Desființează soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa din 07 august 2023, în dosarul penal nr. 432/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică şi ordonanţa nr.290/II/2/2023 din 11 septembrie 2023 a procurorului şef al aceleiaşi secţii şi trimite cauza la procuror pentru a începe urmărirea penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 15 noiembrie 2023″, se arată în minuta deciziei ÎCCJ, publicată joi. 

Daniel Horodniceanu a instrumentat dosarul numit „Veranda” – în care au fost puse sub acuzare mai multe persoane, inclusiv omul de afaceri care a formulat plângerea penală împotriva acestuia, Cristin Zămoșteanu – până în momentul în care a devenit vicepreşedinte al CSM, în ianuarie 2023.

Ulterior, acesta ar fi semnat acte de urmărire penală, deşi nu mai avea calitatea de procuror de caz.

Săptămâna trecută, vicepreședintele CSM a scăpat de sancţiunea cerută de Inspecţia Judiciară după ce în luna mai ar fi ameninţat poliţiştii care l-au oprit în trafic.

Raluca Dan